ALEGERI SUA 2016. Americanii, dezgustați de campania electorală

Circa 80% dintre americanii intervievați în cadrul unui sondaj au mărturisit că sunt dezgustați de modul cum decurge actuala campanie electorală pentru președinția SUA, iar 70% cred că această campanie afectează imaginea Statelor Unite în lume.

Sondajul, efectuat de cotidianul Boston Globe și de universitatea Colby College, mai relevă că 69% dintre persoanele chestionate consideră că lipsa comportamentului civilizat în cursa la care participă democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump arată de fapt 'o criză', arată Agerpres.

39% din rândul participanților la sondaj apreciază că pentru această campanie negativă vinovat este Trump, în timp ce 16% atribuie această vină lui Hillary, iar 37% cred că amândoi sunt vinovați în egală măsură.

Pe de altă parte, 81% dintre cei chestionați consideră că în disputele politice dezacordurile pot fi exprimate și 'într-un mod respectuos', evitându-se atacurile la persoană care au marcat actuala campanie, în timp ce 55% apreciază că insultele la adresa rivalului politic nu pot fi considerate niciodată 'un joc curat'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel