Hillary Clinton a ajuns la numărul suficient de delegați pentru a obține învestitura democrată prezidențială, devenind astfel prima femeie care reprezintă un mare partid în cursa alegerilor prezidențiale din Statele Unite, anunţă presa americană.
Hillary Clinton, fost secretar de stat, a ajuns la cei 2.383 de delegați necesari pentru a deveni nominalizarea democrată prezumtivă după o victorie decisivă weekendul trecut în Puerto Rico și o explozie de sprijin în ultimul moment de super-delegați.
Clinton a obținut 1.812 delegați în alegerile primare și caucus-uri (adunare de electori n.r.). Ea are de asemenea sprijinul a 571 de super-delegați, potrivit numărătorii Associated Press.
Partidul Democrat își ține convenția la Philadelphia în iulie pentru a face nominalizarea oficială pentru alegerile din 8 noiembrie contra prezumtivului candidat republican Donald Trump.
Totuşi, senatorul Bernie Sanders a declarat că Hillary Clinton nu își poate aroga învestitura democrată înaintea convenției partidului după ce fostul secretar de stat și fostă primă-doamnă a fost anunțată câștigătoare de agenția AP și unele canale americane a unui număr suficient de delegați pentru a obține nominalizarea în cursa alegerilor prezidențiale din Statele Unite. Senatorul de Vermont a denunțat imediat graba mass-media și faptul că este greșit să numere voturile super-delegaților, explicând că rivala sa nu poate revendica victoria înainte de convenția de învestitură de la Philadelphia la sfârșitul lunii iulie.
Hillary Clinton nu s-a grăbit însă să sărbătorească victoria după calculele presei. "Le mulţumesc tuturor celor care au muncit din greu pentru a ajunge aici. Dar primarele nu s-au terminat. Mâine, milioane de oameni din şase state merg la urne şi vom munci pentru fiecare vot în parte. Hai să câştigăm alegerile astea şi apoi să mergem împreună către cele generale", a scris Hillary Clinton pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu