Rezultatele alegerilor din Pennsylvania au fost certificate de către Departamentul de Stat. Câștigătorul a obținut toți cei 20 de electori.
Departamentul de Stat din Pennsylvania a certificat rezultatele alegerilor prezidențiale în favoarea președintelui ales Joe Biden și a vicepreședintelui ales Kamala Harris, a declarat marți guvernatorul Tom Wolf.
„Astăzi, Departamentul de Stat din Pennsylvania a certificat rezultatele alegerilor din 3 noiembrie pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte al Statelor Unite. Din nou, vreau să mulțumesc oficialilor electorali care au realizat alegeri corecte și libere, într-o perioadă incredibil de dificilă din istoria țării și comunității noastre”, a scris Wolf pe Twitter. „După cum prevede legea federală, am semnat Certificatul de validare pentru lista electorală a lui Joe Biden și Kamala Harris”, a mai precizat acesta, potrivit FoxNews.
Certificarea vine în timp ce echipa de campanie a președintelui Trump face apel la respingerea unui judecător federal, în efortul de a bloca certificarea voturilor în Pennsylvania (vezi AICI).
Today @PAStateDept certified the results of the November 3 election in Pennsylvania for president and vice president of the United States.
As required by federal law, I’ve signed the Certificate of Ascertainment for the slate of electors for Joe Biden and Kamala Harris.— Governor Tom Wolf (@GovernorTomWolf) November 24, 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News