Confrom ultimelor sondaje, republicanii ar avea 51% din voturile americanilor, iar democraţii 47%, la alegerile pentru Congres care au loc, astăzi, în SUA. Cum vede analistul politic situația din SUA și ingerința recunoscută a Rusiei.
"S-ar putea ca preşedintele Joe Biden să nu mai aibă nicio putere practic, în ultimii doi ani ai primului său mandat. Se poate întâmpla lucrul acesta dacă atât Senatul, cât şi Camera Reprezentanţilor vor fi pierdute în favoarea republicanilor. Asta înseamnă că toate demersurile sale - începând cu schimbările climatice şi terminând cu ajutorul pentru Ucraina - ar putea să fie revizuite de către o majoritate republicană în Congres.
În plus, experţii americani spun că este vorba, de-a dreptul, de un referendum între cei doi - Joe Biden şi Donald Trump. Dacă republicanii câştigă, Donald Trump ia o serioasă opţiune pentru prezidenţialele de peste doi ani. Dacă republicanii pierd, atunci lui Donald Trump îi va fi foarte greu să obţină candidatura partidului său. Ştiţi că partidele principale, în SUA, - republicanii şi democraţii - au, înainte, un scrutin în care îşi aleg candidatul la preşedinţie", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Între timp, Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, recunoaște ingerinţele Rusiei în alegerile din SUA.
"Ne-am amestecat (în alegerile americane), ne amestecăm şi vom continua să ne amestecăm. Cu grijă, cu acurateţe, chirurgical, în propriul nostru mod, cum ştim să o facem”, a declarat Prigojin, în comentarii postate pe VKontakte, echivalentul Facebook din Rusia, de serviciul de presă al firmei sale de catering Concord.
"Grupul Wagner s-a făcut praf în Ucraina, după cum ştim, împreună cu Armata Roșie. Atunci, cetăţeanul respectiv, fost bucătar al lui Putin, încearcă pur şi simplu să se dea mare, să spună: "Domnule, nu am putut să înfrângem America - nu dând piept cu soldatul american în Ucraina, ci cu muniția americană - şi ne-au făcut praf. Dar lasă că vă arătăm noi pe Internet". Asta este o fanfaronadă ieftină de doi bani.
Eu aş mai spune un sigur lucru, care mi se pare important, în legătură cu alegerile din SUA... Indiferent cine câştigă, pentru noi, americanii trebuie să rămână la fel de deştepţi şi de frumoşi. Indiferent că sunt republicani sau democraţi! Din locul în care se află România, sprijinul SUA este esenţial. Că vin democraţii, că vin republicanii, că peste doi ani câştigă Trump, nu este nimic, noi avem relaţii cu Washington. Cine este acolo acela este prietenul nostru. Noi suntem cu preşedintele - câtă vreme este preşedinte -, mai ales dacă este american", a spus Bogdan Chirieac.
Citește și:
Teama lui Biden: ”Dacă pierdem alegerile de la jumătatea mandatului, vor fi consecințe pentru decenii”
Principalii politicieni americani, printre care Joe Biden și fostul președinte Barack Obama, au vizitat, în acest weekend, Pennsylvania.
”Oameni buni, ne aflăm la trei zile distanță de unele dintre cele mai importante alegeri din viața noastră. Rezultatul va modela țara noastră pentru deceniile următoare, iar puterea de a modela acel rezultat este în mâinile tale”, le-a spus Joe Biden susținătorilor săi adunați pentru un miting la Universitatea Temple din Philadelphia, potrivit Nova News. "Este o alegere. O alegere între două viziuni foarte diferite asupra Americii", a adăugat preşedintele Biden. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News