Cine câştigă alegerile prezidenţiale din Turcia?
Update: UE, NATO, SUA, Marea Britanie îl felicită pe Erdogan
Preşedinţii instituţiilor europene şi secretarul general al NATO l-au felicitat duminică seară pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru realegerea sa, exprimându-şi dorinţa de a continua relaţiile dintre organizaţiile lor şi Turcia, notează AFP. Vezi știrea aici!
Update: Putin, printre primii lideri de stat care l-au felicitat pe Erdogan după victoria de la alegerile din Turcia
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost printre primii care l-au felicitat duminică pe Recep Tayyip Erdogan pentru realegerea sa la conducerea Turciei, evocând un 'rezultat logic' care oferă 'dovada clară' a sprijinului popular pentru politica sa, scrie AFP. Vezi știrea aici!
Update: Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales duminică după al doilea tur al scrutinului prezidenţial, a anunţat Înaltul comitet electoral al Turciei, scrie AFP.
"Pe baza rezultatelor provizorii, s-a constatat că Recep Tayyip Erdogan a fost reales preşedinte" al ţării, a declarat preşedintele Înaltului comitet electoral al Turciei (YSK), Ahmet Yener, citat de agenţia de stat Anadolu.
Rezultatele oficiale finale ar urma să fie anunţate la începutul săptămânii.
Update: Opozantul turc Kemal Kiliçdaroglu, învins duminică de preşedintele Recep Tayyip Erdogan în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, şi-a exprimat "tristeţea" pentru viitorul Turciei, consemnează agenţiile AFP şi Reuters.
"Sunt extrem de trist în faţa dificultăţilor care aşteaptă ţara noastră", a spus liderul principalului partid turc de opoziţie, formaţiunea social-democrată CHP, vorbind la Ankara la sediul partidului, după ce rezultatele preliminare îl dau ca sigur câştigător pe Erdogan.
Kiliçdaroglu a susţinut că acestea au fost "cele mai incorecte alegeri în mulţi ani", dar a apreciat totodată că rezultatul arată dorinţa poporului de schimbare a conducerii autoritare, întrucât Erdogan nu a mai câştigat acum competiţia la fel de uşor ca în cele două alegeri precedente.
Mai devreme, în prima sa intervenţie publică după încheierea alegerilor, Erdogan a spus că acest scrutin, precum şi legislativele desfăşurate pe 14 mai odată cu primul tur al prezidenţialelor şi în urma cărora partidul său Justiţie şi Dezvoltare (AKP) şi-a păstrat majoritatea, deşi a pierdut mandate, constituie un dublu eşec pentru CHP.
Erdogan a mai acuzat partidul CHP şi formaţiunile aliate acestuia că sunt "infiltrate de mişcarea LGBTI", dat fiind că au insistat asupra drepturilor persoanelor gay pentru a se conforma astfel ideilor progresiste occidentale. "Pentru noi familia este sfântă", a subliniat Erdogan
Conform rezultatelor preliminare neoficiale difuzate de agenţia publică Anadolu, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.
Deşi confruntat cu un context nefavorabil dat de inflaţia galopantă, cutremurul din februarie soldat cu peste 50.000 de morţi şi relaţiile tensionate cu Occidentul, care dorea o victorie a lui Kiliçdaroglu, plus erodarea sa la putere, Erdogan şi-a păstrat totuşi un nivel suficient de popularitate care îi permite acum obţinerea unui al treilea mandat prezidenţial.
Update: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, afirmă că realegerea în funcţie a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanţia dezvoltării în continuare a Parteneriatul strategic dintre România şi Turcia, în cadrul NATO.
"Turcia rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici ai României! Realegerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanţia dezvoltării în continuare a Parteneriatul nostru Strategic, în cadrul NATO", a transmis Ciolacu pe Facebook.
El afirmă că menţinerea securităţii la Marea Neagră este vitală în actualul context geostrategic tensionat.
"Mai mult, Turcia este unul dintre partenerii comerciali tradiţionali ai României şi mizăm pe stimularea relaţiilor economie şi în viitor. Firmele turceşti prezente în România au o contribuţie importantă, inclusiv în domeniul infrastructurii de transport, componentă esenţială pentru dezvoltarea economiilor noastre", se mai arată în postare.
Update: Premierul ungar Viktor Orban l-a felicitat duminică pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan pentru victoria acestuia în turul doi al alegerilor prezidenţiale în Turcia, deşi încă nu au fost anunţate rezultatele oficiale, relatează agenţia DPA.
Într-un mesaj pe Twitter, premierul ungar a salutat "victoria electorală incontestabilă" a lui Erdogan.
Viktor Orban este astfel al doilea sau al treilea lider care-l felicită pe Erdogan pentru câştigarea unui al treilea mandat prezidenţial. Primul care a transmis un astfel de masaj este emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani. Între timp, un mesaj de felicitare a venit şi din partea premierului libian, Abdul Hamid Dbeibeh.
Conform rezultatelor preliminare neoficiale comunicate de agenţia publică turcă de presă Anadolu, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%, scrie Agerpres.
Update: Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a revendicat duminică după-amiază victoria în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în timp ce continuă numărarea voturilor, dar rezultatele parţiale neconfirmate încă de autoritatea electorală şi comunicate de agenţia oficială Anadolu îl dau ca sigur câştigător, transmite AFP.
Conform acestor rezultate, după numărarea a 99% din buletinele de vot, Recep Tayyip Erdogan a obţinut 52,1% din voturi, iar adversarul său Kemal Kiliçdaroglu 47,9%.
"Naţiunea noastră ne-a încredinţat responsabilitatea de a guverna pentru următorii cinci ani", a spus Erdogan, vorbind în faţa simpatizanţilor săi pe plafonul unui autobuz în faţa reşedinţei sale spre care se îndreaptă o mulţime entuziastă.
"Ne vom respecta promisiunile făcute poporului", a asigurat el, remarcând totodată că "aceste alegeri au demonstrat că nimeni nu poate ataca realizările acestei ţări".
Deşi confruntat cu un context nefavorabil dat de inflaţia galopantă, cutremurul din februarie soldat cu peste 50.000 de morţi şi relaţiile tensionate cu Occidentul, care dorea o victorie a lui Kiliçdaroglu, plus erodarea sa la putere, Erdogan şi-a păstrat totuşi un nivel suficient de popularitate care îi permite acum obţinerea unui al treilea mandat prezidenţial.
Update: Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan a obţinut 53,41% din voturi şi contracandidatul său Kemal Kiliçdaroglu 46,59%, după numărarea a 75,42% din buletinele de vot, conform rezultatelor parţiale oficiale anunţate duminică după-amiază de autoritatea electorală, transmite Reuters.
În acest timp, agenţia oficială de presă Anadolu îl dă pe Erdogan câştigător al scrutinului, relatând că, după numărarea a 97,12% din buletinele de vot, preşedintele în exerciţiu are un procent de 52,21%.
Potrivit agenţiei de presă ANKA, apropiată de opoziţie, după numărarea 96,92% din buletinele de vot, Erdogan conduce cu 51,81%.
Emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad al-Thani, nu a mai aşteptat anunţarea rezultatelor finale şi l-a felicitat deja pe Recep Tayyip Erdogan pentru câştigarea alegerilor.
Update: Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan conduce cu o diferenţă de peste cinci procente în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, după numărarea a peste 90% din buletinele de vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, potrivit rezultatelor parţiale comunicate de agenţia oficială de presă Anadolu, citată AFP şi Reuters.
Astfel, după numărarea a 91,55% din buletinele de vot, Erdogan are 52,61% din voturi, faţă de 47,39% Kiliçdaroglu, conform rezultatelor parţiale anunţate de Anadolu.
Între timp şi agenţia de presă ANKA, apropiată de opoziţie şi de Kiliçdaroglu, îl plasează pe acesta în urma lui Erdogan, după ce mai devreme susţinea că politicianul opoziţiei conducea cu circa 51% din voturi, în contrast cu datele oficiale care îi dădeau lui Erdogan un avans de circa 10 procente.
Dar acum, potrivit agenţiei ANKA, după numărarea a 90,55% din buletinele de vot, Erdogan ar avea 50,77% din voturi şi Kiliçdaroglu 49,23%.
Şeful agenţiei electorale a îndemnat politicienii şi populaţia la răbdare şi reţinere până la anunţarea rezultatelor finale. Acesta a anunţat şi primele rezultate oficiale parţiale, conform cărora Erdogan conduce cu 54,47% după numărarea a 54,60 % din buletinele de vot.
Prezenţa la urne a fost de circa 85%, cu aproximativ două procente sub cea din primul tur desfăşurat pe 14 mai. În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental, scrie Agerpres.
Update: Preşedintele Tayyip Erdogan este în frunte în urma alegerilor prezidenţiale din Turcia, beneficiind de un sprijin de 54,78%, faţă de adversarul său, Kemal Kilicdaroglu care a obţinut 45,22% din voturi, după numărarea a 67% din buletine, potrivit datelor agenţiei de presă de stat Anadolu. Datele agenţiei Anadolu au fost transmise de mai mulţi radiodifuzori. Date separate publicate de agenţia de presă de opoziţie ANKA şi citate de Gazete Duvar îl arată pe Kemal Kilicdaroglu în avantaj, cu 50,95% din voturi faţă de Recep Tayyip Erdogan, cu 49,05%, după numărarea a 67% din voturi, scrie Rador.
Update: Preşedintele turc în funcţie Recep Tayyip Erdogan conduce detaşat în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, după numărarea a mai mult de 40% din buletinele de vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, transmite duminică agenţia oficială de presă turcă Anadolu, potrivit AFP şi Reuters.
Erdogan are deocamdată 57,1% din voturi, faţă de 42,9% Kiliçdaroglu.
Însă diferenţa dintre cei doi pare că se va strânge pe măsură ce continuă numărarea voturilor.
În acest timp, postul HalkTV, apropiat opoziţiei, vine cu date complet diferite, susţinând că, după numărarea a circa 48% din voturi, Kilicdaroglu ar conduce cu 51%.
În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental.
Update: Potrivit primelor date parţiale oficiale anunţate după închiderea urnelor, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Turcia, preşedintele în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, candidat din partea Alianţei Populare, îl devansează pe candidatul opoziţiei unite (Alianţa Naţională), Kemal Kilicdaroglu. Recep Tayyip Erdogan este creditat cu 57.00% din voturi, iar contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu, cu 42,9% din voturi.
Update: Turul doi al alegerile prezidenţiale din Turcia s-a încheiat duminică la ora locală 17:00, fiind aşteptate curând primele rezultate ale scrutinului în care preşedintele în funcţie Recep Tayyip Erdogan este favorit în faţa contracandidatului său Kemal Kiliçdaroglu, transmit agenţiile internaţionale de presă.
"Acum este momentul să protejăm voinţa naţiuni noastre (...) până în ultimul moment", a scris pe Twitter preşedintele în exerciţiu imediat după închiderea urnelor.
"Îndemnăm pe toată lumea la calm înaintea numărării voturilor", a declarat la rândul său un observator din tabăra lui Kiliçdaroglu.
În pofida unor sondaje care-l dădeau învins sigur, Erdogan, politician islamist-conservator, a fost foarte aproape să câştige alegerile încă din primul tur, obţinând 49,5%, faţă de 45% pentru Kiliçdaroglu, un social-democrat pro-occidental.
- ştirea iniţială -
Actualul preşedinte intenţionează să îşi prelungească perioada de două decenii la putere cu încă cinci ani. Adversarul său secularist, Kemal Kilicdaroglu, le-a cerut cetăţenilor să voteze "pentru a scăpa de regimul autoritar". Turcia se confruntă cu o criză foarte gravă a costului vieţii.
Anul trecut, inflaţia a ajuns la un nivel record de peste 80%, iar domnul Erdogan se prezintă drept personajul puternic care poate scoate ţara din această criză. Cu toate acestea, criticii săi susţin că preşedintele este motivul pentru care Turcia este în această situaţie, iar Kemal Kilicdaroglu susţine că va pune capăt politicilor greşite ale acestuia şi că va reinstitui statul de drept în ţară, scrie Rador.
Vicepreşedintele Partidului Republican al Poporului (CHP) din Turcia, partid ce face parte dintr-o alianţă de opoziţie al cărei candidat în alegerile prezidenţiale este liderul acestui partid Kemal Kilicdaroglu, a anunţat că a avut loc un atac asupra observatorilor săi din alegeri în sud-estul ţării, informează duminică dpa.
Özgür Özel de la CHP a scris pe Twitter că observatori electorali ai partidului dintr-un sat au fost bătuţi şi telefoanele lor mobile au fost sparte pentru că ei au obiectat împotriva unor nereguli în procesul de vot.
Potrivit lui Özel, incidentul a avut loc într-un sat din sud-estul provinciei turce Sanliurfa, iar politicianul CHP Ali Seker a văzut scena.
Informaţia nu a putut fi verificată din sursă independentă.
Özgür Özel a subliniat că nu au fost suficiente forţe de ordine la timpul potrivit şi le-a cerut autorităţilor turce să asigure siguranţa alegerilor.
Secţiile de votare s-au deschis duminică la ora locală 08:00 (05 GMT) în Turcia, pentru un al doilea tur inedit al alegerilor prezidenţiale, în care preşedintele aflat la sfârşit de mandat Recep Tayyip Erdogan se confruntă cu social-democratul Kemal Kilicdaroglu.
După încheierea scrutinului la orele locale 17.00 (14:00 GMT), primele rezultate sunt aşteptate la începutul serii, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News