Aleluia. La ce i-a folosit unul din ”joburi” lui Valentin Nicolau

aleluia spectacol
aleluia spectacol

Valentin Nicolau a mărturisit, în timpul unei lecturi publice,  că în tinerețe a fost pictor de icoane. Realizate în stil bizantin, acestea se vindeau în occident, după 1989.

Și cea de-a treia profesie a geofizicianului Nicolau, adică presa, i-a folosit la scrierea unei piese citite în premieră la festivalul Undercloud. ”Am văzut o știre despre o cârciumă transformată în biserică, a spus Nicolau, în finalul spectacolului lectură. Mi-am amintit de vremea când pictam icoane pentru export. Aveam, deci, punctul de plecare pentru un drum, la capătul căruia personajele piesei îl descoperă pe Dumnezeu, fiecare în felul său. Peste șase nopți, piesa era gata. ”Aleluia”.

O nouă direcție în teatrul contemporan

”Aleluia” este titlul unui spectacol care, potrivit criticii, deschide o nouă direcție în teatrul românesc contemporan. Tema religioasă este importantă în peisajul pe care îl oferă, azi, teatrul. Dominante, peste tot în lume, sunt discuțiile despre societate, politică sau individ, dimensiunea religioasă fiind rar abordată. Marea criză nu este cea economică sau politică, sugerează textul, ci criza morală generată de ruperea legăturii cu Dumnezeu.

”Autorul nu se teme să vorbească despre minuni, cu personaje decupate din realitatea de lângă noi, dezvoltă o poveste într-un spaţiu care ar putea fi provocator pentru orice regizor: o cârciumă–biserică. Un spaţiu extrem de colorat, în care se întâlnesc exemplare diferite dintr-o „faună” umană din care nu lipsesc beţivii, târfele, matroanele, politicienii corupţi sau îmbogăţiţii post-revoluţie, un spaţiu urban dintr-o Românie ale cărei coordonate nu sunt neapărat accentuate, un spaţiu metaforic, transformat într-unul real, în care lupta dintre alb şi negru se dă la propriu şi se măsoară în jumătăţi de metru cucerite de zidul ce împarte în două cârciuma-biserică, mai ceva ca Zidul Berlinului”, scrie săptămânalul de teatru Yorick.

Spectacolul, regizat de Victor Ioan Frunză

Valentin Nicolau, autor de proză, teatru și versuri, este fondatorul Editurii Nemira și a fost președintele TVR. În prezent predă la UNATC și este membru în CA al TVR, din partea salariaților televiziunii publice. Piesa lui Nicolau, ”Uzina de plăceri S.A.”, se joacă neîntrerupt de peste 10 ani la Nottara.

Lectura de la Undercloud a fost regizată de Victor Ioan Frunză, creatorul celebrei ”Trupe pe butoaie” și realizatorul mega-spectacolului ”Îngeri în America”, de la Teatrul Metropolis. Regizorul a anunțat că pregătește montarea piesei ”Aleluia” pe o scenă din Capitală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel