Clădirea guvernului de la Chișinău a fost evacuată luni, în urma unei alerte cu bombă.
Un bărbat, vorbitor de limbă rusă, a sunat în jurul orei 13:20 la poliție, amenințând că va arunca în aer clădirea guvernului. Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă de geniști pentru verificări, iar angajații guvernului au fost evacuați.
Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului municipal de Poliție, Adrian Jovmir.
Potrivit Unimedia, în urma verificărilor făcute nu a fost depistat niciun fel de material explozibil.
Deocamdată, bărbatul care a făcut anunțul nu a fost identificat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu