Alertă de călătorie pentru românii care merg în Grecia

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite faptul că în anumite zone ale Greciei vor fi în cursul zilei de miercuri temperaturi foarte ridicate.

Prin urmare, Ministerul grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat de a se produce incendii în regiunea Peloponez (Laconia), în Insula Kythira, dar și în Insula Creta (Chania), conform unui comunicat transmis de MAE.

"Serviciul elen de Meteorologie avertizează că masele de aer instabile vor provoca înrăutăţirea vremii, în principal în centrul şi nordul Greciei, în intervalul 3-4 iulie 2024, producând ploi abundente şi furtuni care vor fi însoţite de fulgere şi grindină. Astfel, sunt prognozate cantităţi mari de precipitaţii, în data de 3 iulie 2024, în Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală şi în plus, în data de 4 iulie 2024, în Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale şi sud-estul provinciei Peloponez", conform unui comunicat al MAE, citat de Agerpres.

Circulația pe drumurile publice ar putea fi restricționată

Autorităţile atrag atenţia că în intervalul precizat circulaţia pe drumurile publice poate fi restricţionată. Conducătorii auto sunt sfătuiți să verifice starea drumurilor pe site-ul oficial al Poliţiei elene: www.astynomia.gr. MAE le mai recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de internet a Ministerului grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice, care conţine informaţii oficiale despre incendiile de vegetaţie, un ghid de autoprotecţie împotriva incendiilor, precum şi hărţi zilnice de prognoză a incendiilor https://civilprotection.gov.gr/xartis.

Ce trebuie să facă în caz de incendiu

În caz de incendiu, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat Serviciul de Pompieri la numărul 199. MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) şi Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088).

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au pus la dispoziție telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Atena (+306978996222), dar și telefonul de urgență al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076). Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro (Sfaturi, alerte de călătorie), https://atena.mae.ro şi http://salonic.mae.ro.

De asemenea, cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă pot accesa aplicaţia digitală 'mAIGreece', realizată de către Ministerul elen al Turismului, disponibilă şi în limba română: https://www.gov.gr/en/upourgeia/upourgeio-tourismou/tourismou/maigreece. 

Citește și - Un român a fost arestat în Grecia, pentru că ar fi provocat un incendiu de vegetație lângă Atena

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel