O furtună geomagnetică s-a declanșat deja în spațiu.
Centrul de Prognoză Meteo Spațială din Statele Unite a emis o avertizare cu privire la iminența unor furtuni geomagnetice ce vor afecta Pământul în acest weekend, informează earth.com. Conform informațiilor furnizate de centru, este anticipată o erupție solară care urmează să afecteze Pământul în noaptea de duminică spre luni, 18 decembrie. ”Erupţiile solare sunt explozii puternice de energie. Fluxurile şi erupţiile solare pot avea un impact asupra comunicaţiilor radio, reţelelor de alimentare cu electricitate, semnalelor de navigaţie şi prezintă riscuri pentru vehiculele spaţiale şi astronauţi”, a precizat NASA.
Furtunile de intensitate G2 ar putea impune necesitatea corectării orientării vehiculelor spațiale, în timp ce unele legături de comunicație wireless la latitudini mai mari ar putea suferi interferențe.
Furtunile geomagnetice se întâmplă atunci când câmpul magnetic al Pământului suferă perturbări semnificative ca urmare a interacțiunii cu particulele încărcate provenite de la Soare. Aceste particule, în special electronii și protonii cu energii ridicate, sunt emise în timpul exploziilor solare și al emisiilor de masă coronală.
Atunci când aceste particule ajung în proximitatea Pământului, ele pot interacționa cu câmpul magnetic al planetei, generând fenomene precum aurorele boreale și australe și, în același timp, perturbând câmpul magnetic. Aceste perturbări pot crea furtuni geomagnetice, afectând funcționarea sistemelor de comunicații, rețelele electrice și alte tehnologii sensibile la interferențe magnetice.
Furtunile geomagnetice sunt clasificate în diferite grade, iar intensitatea acestora este evaluată pe baza indicelui Kp. Furtunile geomagnetice de intensitate mai mare pot avea efecte mai pronunțate asupra infrastructurii tehnologice și pot necesita măsuri de protecție și corectare pentru a minimiza impactul asupra sateliților, comunicațiilor și altor sisteme sensibile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News