Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin a iniţiat o serie de demersuri la Compania Naţională Unifarm pentru a verifica disponibilitatea stocurilor de ser antiviperin, deoarece cele mai multe dintre serurile antiviperin rămase au depăşit recent termenul de valabilitate.
"Unifarm va rezolva în câteva zile achiziţionarea de ser antiviperin de la un nou producător. În acelaşi timp, DSP a trimis o serie de adrese spitalelor din judeţ pentru a-şi reface stocurile de ser, iar în urmă cu o zi a transmis, din partea Ministerului Sănătăţii, rugămintea ca toate unităţile sanitare spitaliceşti să comunice cantităţile de ser consumat între august 2018 şi mai 2019, precum şi necesităţile pentru următoarea perioadă, pentru a li se asigura posibilitatea să procure ser", a afirmat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros.
La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a ajuns recent un bărbat în vârstă de 43 de ani, care a fost muşcat de un şarpe, acesta aflându-se în prezent în afara oricărui pericol, după ce a primit ser antiviperin şi a luat tratament.
"Starea pacientului este bună, în prezent, şi urmează să fie externat. A primit ser antiviperin, tratament perfuzabil, antihistaminice, cortizon şi asociere de antibiotice. La acest moment, la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa mai există o singură fiolă care se încadrează în termenul de valabilitate", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului reşiţean, Roxana Bălan.
Bărbatul muşcat de şarpe, posibil viperă, este din Brăila şi a venit în vizită în judeţul Caraş-Severin. Acesta a văzut şarpele şi l-a ridicat pentru a-l arăta copiilor săi, moment în care a fost muşcat.
O altă persoană a fost muşcată de viperă în zona Moldova Nouă, în urmă cu circa două săptămâni.
Turiştii care fac drumeţii în zonele Cheile Caraşului, Cheile Nerei sau în împrejurimile staţiunii Băile Herculane trebuie să manifeste prudenţă deoarece pot întâlni vipere.
Vezi și: Dunărea a depășit cota de atenție la Brăila
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu