Alertă europeană: antibioticele vor rămâne fără efect în câțiva ani

medicamente
medicamente
Alegeri prezidentiale 2024

John Dalli, comisarul pentru sănătate și consumatori, a avertizat statele membre că europenii vor rămâne fără tratament de bază împotriva infecțiilor, atât la oameni, cât și la animale, dacă nu se iau de urgență măsuri de ripostă. În condițiile în care aproximativ 25 000 de pacienți mor în fiecare an în UE din cauza infecțiilor generate de bacterii rezistente la medicamente, iar costurile aferente sunt de peste 1,5 miliarde de euro rezistența la antimicrobiene este o problemă de sănătate care devine tot mai gravă în UE.  Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune cuprinzător privind rezistența la antimicrobiene (AMR) care prezintă12 acțiuni concrete care urmează să fie puse în aplicare în strânsă cooperare cu statele membre.

Cele douăsprezece acțiuni concrete pentru următorii cinci ani pe care le prezentăm astăzi ar putea contribui la limitarea răspândirii rezistenței la antimicrobiene și la dezvoltare

a unor noi tratamente antimicrobiene. Succesul lor necesită eforturi comune din partea UE, a statelor membre, a cadrelor medicale, a industriei, agricultorilor și a multor altora.”

Rezistență în creștere

Date cu privire la rezistența la antibiotice la nivelul UE publicate astăzi de către Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) arată că rezistența la antibiotice de ultimă linie este în creștere în Europa. De exemplu, rezistența la agenții patogeni care provoacă adesea pneumonie și infecții ale căilor urinare în spitale este în creștere în întreaga UE și s-a instalat deja în mai multe țări.

Acțiuni-cheie

Planul de acțiune acoperă șapte domenii în care măsurile sunt cele mai necesare:

-       asigurarea utilizării corespunzătoare a antimicrobienelor atât la oameni, cât și la animale

-       prevenirea infecțiilor microbiene și a răspândirii lor

-       dezvoltarea de noi antimicrobiene eficiente sau de alternative de tratament

-       cooperarea cu parteneri internaționali pentru a limita riscurile de AMR

-       îmbunătățirea monitorizării și supravegherii în medicina umană și veterinară

-       cercetare și inovare

-       comunicare, educație și perfecționare profesională

De asemenea, propunerea prevede 12 acțiuni concrete pentru:

-       creșterea gradului de cunoaștere în ceea ce privește utilizarea corectă a antimicrobienelor

-       consolidarea legislației UE privind medicamentele de uz veterinar și furajele medicamentate

-       introducerea recomandărilor pentru utilizarea prudentă a antimicrobienelor în medicina veterinară, inclusiv a rapoartelor de urmărire

-       consolidarea prevenirii și controlului infecțiilor în spitale, clinici, etc.

-       introducerea de instrumente juridice pentru întărirea prevenirii și controlului infecțiilor la animalele în noua legislație UE în domeniul sănătății animale

-       promovarea unei colaborări fără precedent pentru a oferi pacienților noi antimicrobiene

-       promovarea eforturilor de analiză a necesității unor noi antibiotice în medicina veterinară

-       dezvoltarea și/sau consolidarea angajamentelor multilaterale și bilaterale față de prevenirea și controlul AMR

-       consolidarea sistemelor de supraveghere a AMR și a consumului de antimicrobiene medicamentele umane

-       consolidarea sistemelor de supraveghere a AMR și a consumului de antimicrobiene în medicamentele veterinare

-       intensificarea și coordonarea cercetării

-       Îmbunătățirea comunicării publice privind AMR.

Context

Antimicrobienele cuprind antibioticele, care sunt medicamente esențiale pentru oameni și animale, și pot fi utilizate, de asemenea, în calitate de dezinfectante, antiseptice și alte produse de igienă. Acestea au scăzut substanțial riscul de boli infecțioase. Antibioticele constituie un mijloc terapeutic indispensabil în medicină și sunt utilizate corespunzător unor proceduri curente precum transplantul și chimioterapia.

Cu toate acestea, de-a lungul anilor, bacteriile au devenit rezistente la antibiotice. Această rezistență s-a manifestat sub formă de infecții intra-spitalicești, infecții respiratorii, meningită, boli diareice și infecții cu transmitere sexuală. Bacteriile rezistente pot fi transmise de la animale la oameni prin lanțul alimentar sau prin contact direct.

Începând cu anii '90, când AMR a fost recunoscută ca fiind o amenințare gravă pentru sănătatea publică, Comisia a lansat diverse inițiative și acțiuni la nivelul unor sectoare care cuprind medicina umană și veterinară, produsele alimentare și hrana pentru animale, precum și cercetarea științifică. Planul de acțiune anunțat astăzi este cel mai recent dintr-o serie de măsuri adoptate de Comisie pentru combaterea AMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel