Alertă globală de viruși informatici

Antivirus telefon
Antivirus telefon

O reţea compusă din peste 45.000 de dispozitive smart din mai mult de 100 de ţări din America, Asia şi Europa este controlată de la distanţă, la ora actuală, de către infractorii cibernetici prin intermediul ameninţării Hide 'N Seek (De-a v-aţi ascunselea) sau HNS, atrag atenţia specialiştii Bitdefender, producătorul român de soluţii de securitate informatică.

Experţii precizează că HNS este primul botnet capabil de spionaj informatic şi sustrage fotografii sau filme personale de la utilizatori prin camerele de filmat IPTV, folosind propriul protocol de comunicare, şi nu un centru de comandă unic.

„Botnetul HNS se răspândeşte similar unei ameninţări de tip `vierme` şi generează în mod aleatoriu o listă de adrese IP ca să găsească noi ţinte. Investigaţia asupra HNS arată un nivel crescut de complexitate şi noutatea furtului de informaţii din viaţa privată, ideale pentru şantaj. Reţeaua controlată de atacatori adaugă câteva mii de noi dispozitive pe zi, ajungând până în prezent la peste 45.000 de terminale din peste 100 de ţări", explică specialiştii Bitdefender.

Ce recomandă specialiștii



În acest context, pentru a preîntâmpina un astfel de atac este nevoie de respectarea unor recomandări, cum ar fi: actualizarea dispozitivelor inteligente cu cea mai recentă versiune a sistemului de operare, utilizarea de parole complexe sau schimbarea celor iniţiale, folosirea unui instrument de scanare a gadgeturilor din reţea pentru a le găsi pe cele vulnerabile, respectiv utilizarea unei soluţii de securitate destinată protecţiei gadgeturilor smart.

De asemenea, una dintre modalităţile prin care s-ar putea limita extinderea botnetului este ca toate dispozitivele inteligente vulnerabile să primească o actualizare de la producător prin care să remedieze carenţele de securitate exploatate de acest atac, precizează sursa citată.

În plus, experţii atenţionează asupra faptului că dispozitivele inteligente din locuinţe au o serie de vulnerabilităţi comune care pot fi exploatate de către atacatori fără a fi nevoie de cunoştinţe informatice avansate, compromiţând reţeaua de Internet a utilizatorilor.

AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel