Trei chinezi care au intrat în România venind dinspre Shanghai și au intrat în izolare voluntară au fost văzuți într-un magazin din Rosnov, județul Neamț. Cei trei sunt cercetați penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ a fost sesizată, luni seara, de către Prefectura Neamț despre faptul că trei persoane din Republica Chineză, care, teoretic se se aflau în izolare voluntară la domiciliu, în realitate au fost văzuți în timp ce își desfăşurau activitatea la o firmă din oraşul Roznov.
„În urma verificărilor efectuate în colaborare cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț a reieșit că cele trei persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, se aflau sub monitorizarea acestora. Totodată, precizăm faptul că, la data de 12 februarie, cei în cauză ar fi pătruns pe teritoriul României, prin punctul de trecere al frontierei Aeroport Henry Coandă, punctul de plecare fiind China – Shanghai”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Dimitrie Mocanu.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu