Mai multe alerte false privind presupuse atacuri aeriene au întrerupt, miercuri dimineaţa, emisia mai multor posturi de radio ruseşti, autorităţile anunţând ulterior că aceasta a fost opera unor hackeri, relatează EFE şi Ukrainska Pravda.
'Atenţie, atenţie, ameninţare de atac cu rachete!', s-a auzit la posturi de radio din oraşele Belgorod (la frontiera cu Ucraina), Starîi Oskol, Ufa, Kazan, Nijni Novgorod, Piatigorsk, Tiumen, în Podmoskovie (regiunea Moscovei), în total în zece oraşe din Federaţia Rusă.
Mesajul, pe care autorităţile ruse l-au atribuit unor hackeri, le cerea, de asemenea, ascultătorilor să se ascundă "imediat" în adăposturi antiaeriene.
'În urma unui atac al hackerilor asupra serverelor mai multor posturi de radio comerciale din unele regiuni ale ţării, a fost transmis un anunţ despre un presupus atac aerian şi despre ameninţarea de atac cu rachete', a explicat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă pe canalul său Telegram.
În comunicatul său, ministerul rus asigură că a fost vorba de 'informaţii false care nu corespund realităţii'.
În acest context, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă i-a îndemnat pe ruşi să se bazeze doar pe informaţii oficiale.
Autorităţile din oraşele unde au fost difuzate miercuri alertele au informat că au fost demarate deja investigaţii pentru clarificarea tuturor circumstanţelor incidentului şi pentru găsirea celor responsabili.
În regiunea Voronej, de exemplu, unde alarma falsă a fost difuzată pe undele de emisie ale Relax FM, autorităţile municipale au afirmat că a fost o 'provocare a complicilor regimului de la Kiev'.
Rusia a declanşat o invazie în Ucraina, de la începerea căreia se va marca vineri un an, prima agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu