Alertă în UE. Ar putea intra în incapacitate de plată

schultz
schultz
Alegeri prezidentiale 2024

Uniunea Europeană ar putea intra în incapacitate de plată. În aceste sens, Comisia Europeană a cerut, luni, Parlamentului European să aprobe o procedură de urgență pentru a suplimenta bugetul pentru 2013. În cazul în care nu se suplimentează, UE intră în incapacitate de plată la mijlocul lunii noiembrie. Suma solicitată este de 2,7 miliarde de euro. Marți are loc o reuniune de urgență. 

"Am fost informat în această dimineaţă (ieri- n.r.) de serviciile preşedintelui Comisiei Europene de riscul încetării de plăţi la jumătatea lui noiembrie", a anunţat preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, la deschiderea sesiunii plenare a forului legislativ, la Strasbourg, scrie Capital, citând Agerpres.

Președintele PE a precizat că marți are loc o reuniune de urgență, pentru a examina fondul problemei și un vot în acest sens va fi organizat joi.

Copreşedintele Verzilor din Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, a criticat această situație: "Nu o să îmi spuneţi că vineri după-amiază a descoperit Comisia Europeană că nu mai sunt bani. Cineva îşi bate joc în această poveste".

Criticile au continuat: "Cine ne spune că dacă aprobăm aceşti 2,7 miliarde de euro, Consiliul va mai fi dispus să adopte celelalte două rectificări de buget de 3,9 miliarde de euro (pentru încheierea conturilor din 2013) şi de 400 de milioane de euro (anvelopă financiară)", a spus șeful grupului Partidului Popular European, Joseph Daul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel