Este alertă într-un bloc din Slatina din cauza mirosului puternic de gaz.
Un număr de 20 de oameni, între care patru copii, au fost evacuați, miercuri, dintr-un bloc din Slatina, județul Olt, din cauza mirosului de gaz. Primele informații arată că gazul provine de la o butelie din apropierea scării.
Potrivit ISU Olt, 20 de persoane au fost evacuate preventiv, din cauză că pe scara unui bloc din Slatina se simte miros puternic de gaz.
„Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, o autospecială CBRN și o autospecială pentru primă intervenție, acționează în municipiul Slatina, strada Ecaterina Teodoroiu, în urma unui apel la numărul unic 112, care anunța miros puternic de gaz pe casa scării. Până în acest moment, preventiv, au fost evacuate 20 de persoane" , a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt ISU Olt
În urma primelor verificări, s-a descoperit în imediata apropiere a blocului o butelie de la care provenea miros de gaz butan.
Reprezentanții ISU Olt au ventilat două dintre scările blocului, iar după aproximativ o jumătate de oră cetățenii s-au întors în locuințe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News