Brigada antitero intervine de urgență la Aeroportul Henri Coandă.
UPDATE 9:43. Mașina a fost verificată și nu prezintă nici un pericol.
”Un autovehicul suspect a fost semnalat parcat într-o zonă nepermisă din proximitatea terminalului de plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă. S-a intrat în procedura uzuală pentru astfel de cazuri, autovehiculul a fost verificat din punct de vedere pirotehnic. Nu a fost semnalat vreun dispozitiv suspect. Ulterior, situația a fost preluată de Poliția Transporturi din cadrul aeroportului”, a transmis SRI.
Știrea inițială
Din primele informații, este vorba despre un autoturism suspect care a staționat în zona Plecări cu mult peste timpul normal.
În acest moment SRI și brigada antitero fac verificări pentru a se constata dacă este vorba despre un pericol real.
Conform primelor date, în autoturism nu s-ar afla nimeni, alarma fiind dată tocmai pentru suspiciuni privind abandonarea autoturismului într-o zonă-cheie, declașându-se imediat procedurile specifice unei astfel de situații.
Autoturismul se află în zonă de mai bine de o jumătate de oră.
Revenim cu amănunte.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu