De la ora 02:00 a intrat în vigoare o avertizare meteo de ploi abundente și ninsori.
Informarea dată de meteorologi este valabilă până în 09 februarie, la ora 06:00.
”În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30...40 l/mp.
În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.
Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. Înrestul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h.
Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.” anunță ANM.
[citeste si]
În această dimineață meteologii au emis și mai multe atenționări de Cod Galben:
- în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, până la ora 11:00, este Cod Galben de ceață și polei;
- în județele Iași, Vaslui, Botoșani, până la ora 11:00, este Cod Galben de precipitații mixte și polei;
- în județul Tulcea, până la ora 11:00, este Cod Galben de ceață;
- în județele Alba, Harghita, Mureș, până la ora 09:00, e ceață și polei;
- în județul Constanța, până la ora 11:00, este Cod Galben de ceață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News