Administrația Națională de Meteorologie a emis alertă de Cod Galben de vreme rea, de vânt puternic și viscol la munte.
UPDATE: A fost emis Cod Portocaliu până la ora 14:00 în zona de munte a județelor Gorj și Vâlcea, de vânt cu viteze la rafală de 85-120 km/h, care viscoleşte şi troieneşte zăpada deja depusă şi care determină o vizibilitate de sub 50 m.
Alerta este valabilă și-n județele Caraş-Severin și Hunedoara.
UPDATE: A fost emis Cod Galben până la 15:00 pentru județul Botoşani, de intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h.
Până la ora 10:00, rămâne în vigoare alerta meteo de Cod Galben de intensificări ale vântului și viscol la munte: ”În Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei, în sudul Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu viteze de 50...70 km/h. Local la munte va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60...80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși temporar 80...100 km/h. Va mai ninge, în general slab cantitativ, local în nord, în centru și la munte. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse și în restul țării, cu viteze de 40...45 km/h”.
De la ora 10:00 până la ora 23:00, va fi în vigoare un nou Cod Galben de intensificări ale vântului și viscol la munte: ”În Dobrogea, estul Moldovei, sud-vestul Munteniei, sudul și vestul Olteniei și al Transilvaniei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură va fi viscol, cu viteze ale vântului de 60...80 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși temporar 80...100 km/h. Intensificări ale vântului vor fi local și în restul țării, cu viteze de 40...45 km/h”.
Rămâneți pe DCNews. Vom reveni cu informațiile actualizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu