COD PORTOCALIU  Alerte meteo de furtuni - 21, 22 august. Sunt imaginile momentului din Craiova: Seamănă cu o tornadă - Foto/Video

Sunt imaginile zilei din Craiova. 

Pare a fi o tornadă, dar, cel mai probabil este vorba despre celebrul nor tip pâlnie sau norul fuior. Acesta este un nor sub forma unui con, în general foarte alungit, format din picături de apă condensate, asociat cu o coloană de vânt rotativă care coboară de la baza norului fără a atinge solul sau suprafața apei.

Iată imaginile care circulă pe Facebook: 

Imaginile de mai sus au fost surprinse în Craiova, din diferite unghiuri care vin să confirme că norul nu ajunge la nivelul solului. 

Doljul este sub alertă meteo generală de Cod Galben de furtuni, dar și sub avertizare de fenomene severe imediate, de Cod Portocaliu. 

Avertizări meteo generale: Cod Galben

Din această dimineață, de la ora 10:00, până luni, la ora 22:00, este în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ: ”În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Muntenia. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp”. 

”Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare. În regiunile sud-estice disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar în după-amiaza zilei de 21 august indicele temperatură-umezeală ITU va depăși local pragul critic de 80 de unități” a mai menționat ANM. 

Avertizări meteo generale: Cod Portocaliu

Pentru același interval a fost emis Cod Portocaliu de ploi abundente: ”În vestul Carpaților Meridionali, în nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...90 l/mp”. 

Vezi în Galeria Foto județele vizate

La această oră au fost emise alerte de Cod Portocaliu de fenomene severe imediate: 

Până la 22:40 sunt vizate: 

Județul Prahova: Câmpina, Băicoi, Breaza, Comarnic, Filipeștii de Pădure, Plopeni, Filipeștii de Târg, Brebu, Florești, Slănic, Vărbilău, Telega, Măgureni, Scorțeni, Bănești, Poiana Câmpina, Păulești, Lipănești, Cornu, Vâlcănești, Aluniș, Cocorăștii Mislii, Dumbrăvești, Șotrile, Bertea, Provița de Jos, Provița de Sus, Ștefești, Adunați, Secăria, Cosminele, Talea;

Județul Dâmboviţa: Moreni, Pucioasa, Fieni, Bezdead, Valea Lungă, Moroeni, Buciumeni, Runcu, Glodeni, Ocnița, Iedera, Pietroșița, Vișinești, Moțăieni, Vârfuri;

Se semnalează averse torenţiale care vor depăşi 35 l/mp, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului. 

Până la ora 22:35 este vizat: 

Județul Dolj: Segarcea, Valea Stanciului, Ostroveni, Bistreț, Bârca, Calopăr, Gighera, Bratovoești, Cerăt, Vârvoru de Jos, Afumați, Teasc, Goicea, Drănic, Giurgița, Lipovu, Urzicuța, Gângiova, Țuglui, Terpezița, Cioroiași, Perișor, Siliștea Crucii, Măceșu de Sus, Sălcuța, Întorsura, Măceșu de Jos, Cârna, Radovan;

Se semnalează averse torenţiale care vor depăşi 35 l/mp, frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel