Miercuri după-amiază, Alessandra Stoicescu a avut-o drept invitată pe Gabriela Firea.
Înainte de a începe dialogul în platoul Antenei 3, prezentatoarea TV a avut un mesaj despre Gabriela Firea care, înainte de toate, îi este prietenă de foarte mulți ani.
"Ceea ce se întâmplă de trei zile încoace nu mă face decât să reacționez spunând că îmi este scârbă. Știu că este un cuvânt foarte tare și foarte puternic. Este o situație în care v-ați obișnuit cu mine în a fi echilibrată, dar acum situația nu poate să fie echilibrată pentru că situația a scăpat de sub control. Mă bucur că Parchetul General începe urmărirea penală. Mă bucur că lucurile au intrat pe un făgaș normal. Îi mulțumesc Gabrielei că este aici, în platou. Este un moment extrem de dificil", a spus Alessandra Stoicescu la Antena 3, în emisiunea "100 de minute".
Gabriela Firea a depus miercuri plângerea penală pe numele lui Traian Băsescu. Este vorba despre un dosar pentru ameninţare şi calomnie, după ce preşedintele a lansat atacuri dure, mai întâi într-o emisiune televizată, apoi de la tribuna administraţiei prezidenţiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News