Jurnalistul Alex Dima a devenit tată pentru a doua oară.
Jurnalistul Alex Dima, cunoscut pentru reportajele făcute în cadrul emisiunii ”România, te iubesc”, a devenit tată pentru a doua oară. Iubita lui, Georgiana, a adus pe lume un băiețel sănătos, scrie Ciao.
„O minune de copil a venit pe lume! Sunt și tată de băiat! Familia noastră trăiește valuri de sentimente, am râs, am plâns, râdem. Ne bucurăm din plin de aceste momente minunate, de acest dar care ne zâmbește și gungurește. Dacă vă aruncați o privire spre cer, prin al 9-lea o să ne zăriți și pe noi cum îl adulmecăm pe micul prunc pe toate părțile. Ne-a arătat și că poate să țipe din toți rărunchii. Urmează acum nopțile nedormite (sper să demonteze acest mit), scutece, muzică din jucării și toată aventura. Aștept cu nerăbdare! Să fim și să fiți sănătoși!”, a afirmat jurnalistul în postarea sa de Instagram.
Dima a postat și o poză cu el și micuțul aflat în scoică, din fața clinicii unde copilul a venit pe lume. Acesta a mulțumit medicilor clinicii Sanador, care i-au ”înconjurat cu grijă și zâmbete”.
Au trecut 13 ani de când jurnalistul Alex Dima a trecut prin tragedia vieții lui, după ce și-a pierdut soția.
După o perioadă lungă de vindecare, acesta a reușit totuși să iubească din nou. Reporterul a relatat despre cum a întâlnit-o pe noua femeie din viața lui, în cadrul podcastului prezentat de Cătălin Măruță.
„Sunt de aproape 6 ani cu Georgiana. Nu am cunoscut-o în aeroport, am văzut-o în aeroport. Eram la un eveniment la Timișoara și ea tot așa, cu treabă pe acolo și când am ajuns la aeroport am sesizat-o.
Am văzut la chech-in, m-am tot uitat după ea. Cred că și ea pe mine, adică, mi-a spus că m-a remarcat. Am avut un contact, iar când am ajuns la filtru, aproape de poartă, de fapt acolo s-a întâmplat, cumva a fost obraznică și s-a băgat în fața mea.
M-am uitat de vreo 2-3 ori în aeroport, am văzut-o și în avion… și sunt om serios, ce era să zic «mă știi de la televizor? De aia te uiți la mine. Eu nu te știu». Nu am vorbit, ne-am văzut fiecare de ale noastre. Doar ne-am uitat unul la altul.
Ochii și tupeul m-au atras foarte mult la ea. Nu am vorbit în avion, nu aveam voie (râde). Și după o lună sau chiar mai bine am fost chemat, ea lucra într-o bancă. Și am fost chemat să vorbesc acolo despre copiii din Magic Camp. Nu a fost mâna ei, acolo ne-am găsit.
Ea se ocupa cu povestea asta, ne-am întâlnit și uite că din vorbă-n vorbă au trecut 6 ani. I-am zis că o știu din aeroport, bine înainte de asta s-a făcut un grup pe Facebook sau pe Whatsapp nu mai țin minte și acolo am văzut-o, din poză. Citește continuarea AICI.
Alex Dima se află pe locul 41 în rândul celor mai de succes bărbați din România. Alături de acesta se mai află în top Marian Godină (locul 50, polițist / blogger), Tudor Giurgiu (locul 48, regizor), Răzvan Exarhu (locul 15, om de radio) sau Pavel Bartoș (locul 11, actor / prezentator TV). Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu