Alexandra, victimă a ”bestiei” cu chip de mamă. Trăim și supraviețuim în țara unde ”bătaia este (încă) ruptă din Rai”

FOTO cu rol ilustrativ @Freepik @rembolle
FOTO cu rol ilustrativ @Freepik @rembolle

Alexandra, victimă în țara în care ”bătaia este ruptă din Rai”.

Zi de zi auzim în jurul nostru de cazuri din ce în ce mai dramatice, cu părinți care sunt incendiați pentru mica avere agonisită într-o viață de om sau de micuți, fără apărare, care sunt bătuți și maltratați, iar în unele situații uciși de propriile mame.

”Mamă nu este cea care te naște, mamă este cea care te crește”,  o expresie ce nu ar trebui să o simtă pe pielea sa niciun copil din lumea asta. Multe femei își doresc să aibă copii, iar din motive medicale nu reușesc acest lucru, în vreme ce altele au șansa, dar își bat joc de ceea ce au primit.

Multe generații de copii români au crescut cu ”bătaia este ruptă din Rai” și ”unde dă mama crește”, iar asta se vede foarte mult în violența acumulată, în timp, și care iese la suprafața exact în fața celor care nu se pot apăra singuri de ”bestiile cu chip de om”.

Cazul de la Galați, al Alexandrei, o copilă de numai 9 ani, ucisă în bătaie de mama sa, o femeie de cu retard mintal moderat, după cum au afirmat cei de la Protecția Copilului din Galați, dar care avea dreptul să aibă copiii, a oripilat opinia publică.

”Corecția” aplicată micuței a fost în ultimele zile, însă, din păcate, nimeni nu a văzut și nu a auzit nimic, ceea ce ne arată, încă o dată, că nu suntem dispuși să privim spre aproapele nostru și atunci când este cazul să luăm atitudine, căci un simplu apel la 112 ar putea să salveze viața cuiva.

Din fericire, celelalte două surori ale Alexandrei, în vârstă de 5 și 7 ani, au scăpat din chinul ”bestiei” cu chip de mamă, căci numai mamă nu se poate numi această femeie, cele două fiind preluate de Direcția pentru Protecția și Drepturile Copiilor și urmează să fie consiliate psihologic, căci trauma le este mult prea mare pentru niște ”pui de om” aflați la început de drum, într-o viață tot mai agitată și mai nesigură.

Deși fiecare om are dreptul să se înmulțească, toate cazurile de violență domestică, în special cele împotriva copiilor, mă fac să îmi doresc tot mai mult ca testele de sarcină să fie însoțite de teste IQ, căci și educația pentru sănătate și educația sexuală ar mai ridica puțin nivelul de inteligență emoțională și poate că așa nu vom mai avea parte de știri cu copii bătuți, aruncați pe geam, ca formă de șantaj emoțional pentru partener, sau schilodiși și trimiși la cerșit.

Până și animalele își apără puii de prădători, de ce omul nu poate să îi dorească și să ăi ofere binele boțului căruia i-a dat viață? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel