Alexandru Arșinel a oferit detalii incredibile despre Ion Caramitru.
Actorul Ion Caramitru a murit, pe data de 5 septembrie, la vârsta de 79 de ani, pe patul Spitalului Elias, unde era internat din data de 10 august.
Alexandru Arșinel este unul dintre marii actori care a reacționat în urma veștii triste și a mărturisit cu durere în suflet că România a pierdut semnificativ în ultima perioadă artiști și oameni valoroși și că, s-a resemnat și consideră că tuturor ne vine rândul, transmițând că acest lucru i se va întâmpla și lui la un moment dat.
În vârstă de 82 de ani, Alexandru Arșinel, a trecut prin COVID-19, dar și prin alte probleme de sănătate.
"Mă leagă multe amintiri de Ion Caramitru, încă din facultate, daca spun din facultate, spun de acum 50 de ani. După Revoluție au fost mai multe. El s-a numărat printre artiștii care au participat efectiv la Revoluție, cu condiții extrem de periculoase. Unul dintre momentele tragice a fost când a intrat în Piața Palatului, s-a urcat pe tanc și cu o goarnă în mână a solicitat să nu mai tragă spre Bibliotecă, ne aducem aminte mulți dintre noi care a fost situația. Și-a riscat viața pentru asta.
După care a urmat o perioada în care ne-am luptat pentru drepturile artiștilor, nu de puține ori am fost în audiență la diferite nivele ale conducerii de după Revoluție pentru a obține protejarea, sa zic, a artiștilor români. M-am înțeles bine cu el, chiar dacă, uneori, întâlnirile noastre erau mai aspre, dar de fiecare dată ne uneam forțele pentru binele artiștilor.
Așa au apărut o serie de drepturi pe care le-au obținut artiștii într-o perioada foarte grea, lefurile, indemnizațiile, tot ce era legat de artă, știință, erau foarte mici, si uite așa au existat multe întâlniri din care artiștii si nu numai doctori etc au obținut unele drepturi. Și asta în mod special datorită lui Ion Caramitru, regret dispariția lui", a declarat Alexandru Arșinel, pentru actualitate.net.
"Greu de suportat și nu mai e mult și urmează și altele, alte personaje, pentru ca a venit vremea scadențelor. Mai sunt artiști și personalități care își așteaptă rândul. Îmi aștept rândul și eu. Nu sunt prea grozav cu sănătatea, dar mergem înainte. Poate vom mai depăși niște momente. În spital veți auzi ca am fost mereu pentru ca fac analize la 3 luni, dar asta nu înseamnă ca m-am internat mereu", a mai spus Alexandru Arșinel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu