Alexandru Arșinel a oferit primele declarații, după ce a suferit o intervenție la ochi.
Alexandru Arșinel a suferit o intervenție la ochi, după ce a semnalat mai multe probleme cu vederea. După intervenție, Alexandru Arșinel a oferit primele declarații.
„E o suferință pe care o au toți oamenii de la o anumită vârstă, ne las ochii, intervin ochelarii, operații care ne fac să avem posibilitatea să vedem cu ochi buni. Probabil și din cauza alegerilor, că să vedem mai bine ce se întâmplă, ce urmează să se întâmple. Mai bine să zâmbim decât să stăm supărați”, a spus Arșinel.
Actorul a explicat în ce constă această operație și și-a amintit de faptul că regretata Stela Popescu a trecut prin momente similare.
„Diabetul nu a influențat la suferința mea, am de mai mulți ani ochelari, dar în ultimul an vederea a început să scadă că performanța. Așa am ajuns la profesorul Tătaru, care are o colaborare strânsă cu doamna doctor Monica Pop. Și a avut amabilitatea să mă lucreze, este o operație nouă că și tehnologie, modalitate de a acționa. O operație prin care nu se folosesc instrumentele de niciun fel, se face cu picături, 30 de minute iți curg picături în ochi și se efectuează transplantul respectiv, se scoate vechiul cristalin și se înlocuiește cu cel nou. Și Stela, Dumnezeu să o ierte, a făcut tot această operație”, a mai declarat Arșinel pentru Fanatik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu