Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă: Acuzații de trafic de persoane și viol

Casa lui Gheorghe Dincă
Casa lui Gheorghe Dincă

Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a spus că acuzațiile inițiale ale procurorilor au fost de trafic de persoane, în ceea ce o privește pe Luiza, și de trafic de minori și viol, în ceea ce o privește pe Alexandra.

Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a spus că, la prima vedere, în dimineața zilei de 27 iulie 2019, când i-a fost prezentat lui Gheorghe Dincă, acesta i s-a părut îngândurat.

„M-am prezentat, i-am spus că sunt avocatul din oficiu, l-am rugat să-mi spună despre ce e vorba, nu mi-a dat foarte multe detalii, doar mi-a zis că nu e vinovat în raport cu acuzațiile. L-am perceput ca fiind o persoană îngândurată, l-am văzut stând foarte mult pe gânduri, am încercat să aflu mai multe înainte de o discuție oficială pe acuzații să văd ce-mi spune clientul. Din primul moment, la prima discuție, mi-a spus că este nevinovat și că nu are nicio legătură cu acuzațiile care i se aduc", a declarat primul avocat al lui Gheorghe Dincă, la emisiunea "Marius Tucă Show".

Avocatul a dezvăluit și acuzațiile inițiale aduse de anchetatori.

„După o jumătate de oră, am fost invitați la procuror și s-a desfășurat un prim act de urmărire penală în acest caz. Acuzațiile inițiale au fost prezentate, în calitatea sa de suspect, au fost de trafic de persoane în ceea ce o privește pe Luiza Melencu și trafic de minori și viol pe Alexandra Măceșanu", a spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel