Alexandru cel Mare, mit demontat: Nu a murit în luptă, ci după o... beţie. A intrat în comă alcoolică

Întrebarea dacă Alexandru cel Mare a fost, de fapt, de naţionalitate greacă rezonează printre grecii și macedonenii moderni, care sunt extrem de mândri de Alexandru și îl consideră unul de-al lor. Circulă mai multe povești legate de acest personaj. De exemplu, istoricii sunt de acord că Alexandru și-a iubit atât de mult calul, Bucephalus, încât a numit un oraș după el, scrie Universitatea din Colorado. Pe de altă parte, unul dintre multele mituri care îl înconjoară pe Alexandru cel Mare este că el nu era grec. Tehnic vorbind, Alexandru era macedonean, dar la momentul nașterii sale, Macedonia era reședința Imperiului Elen, conform Enciclopediei Britanice. Tatăl său – cel adevărat, nu Zeus – a cucerit Grecia continentală. Alexandru îl considera pe Zeus tatăl întregii omeniri, iar împreună cu vechiul său tutore, filozoful Aristotel, susținea că religia şi cultura greacă erau superioare celorlalte. Așadar, în timp ce a tolerat obiceiurile oamenilor pe care i-a cucerit, încă îşi concentra atenţia pe zeii greci antici, scrie Grunge.

Părinții lui Alexandru erau greci?

Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era o grecoaică din Epir. După istorici, ea a fost o femeie aprigă, extrem de neconvențională, cu ambiții dinastice foarte puternice și cu interese oculte, crezând în „viața viitoare” și farmece. Soțul ei, regele Filip, a luat-o în căsătorie când ea avea 20 de ani, iar el 28. Dar, foarte curând, după conceperea lui Alexandru, el a început să se sperie de propria lui soție, pe care a surprins-o odată dormind cu șerpi în pat. Oracolul i-a prezis lui Filip că ochiul cu care s-a uitat prin gaura cheii ca să-și vadă pe ascuns nevasta îi va fi scos în viitor. Ceea ce s-a și întâmplat, în timpul unei lupte.

Alt mit demontat: Nu a murit în luptă ci... după o beţie

În ciuda faptului că era un strateg militar extrem de apreciat, mulți oameni cred, în mod fals, că Alexandru a fost ucis în luptă. Deși este adevărat că a murit după o încăierare pentru a invada Arabia în 323 î.Hr., Istoria spune că moartea lui nu a avut legătură cu o luptă. Istoricii încă se contrează legat de ce anume l-a ucis, dar mulți sunt de acord că a fost fie o boală, fie otrăvire. Science Daily relatează că Alexander a suferit de frisoane și febră cu o săptămână înainte să moară.

Alexandru cel Mare era descris ca o persoană superstițioasă. De foarte multe ori, seara, organiza împreună cu generalii săi concursuri de rezistență la băut, presărate cu partide de homosexualitate. Istoricii spun că, într-o noapte, Prohamos, unul dintre supușii lui, a băut trei litri de vin de stafide, foarte tare, și trei zile mai târziu a murit. Alexandru a vrut să depășească recordul și a băut patru litri. A două zi l-a cuprins o febră foarte puternică și la puțin timp a intrat în comă. La 28 iulie 323 î.Hr. a murit, lăsând imperiul în „mâna celui mai bun” dintre generalii săi.

Personalitate debordantă

Conform lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, care, fără îndoială, a contribuit la unele dintre deciziile sale. Deși Alexandru a fost încăpățânat și nu a răspuns la toate comenzile primite de la tatăl său, el a fost deschis la dezbateri. El a avut și o latură mai calmă, perceptivă, logică și calculată. A avut o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru filozofie, și a fost un cititor pasionat. Acest lucru a fost, fără îndoială, datorită tutelei lui Aristotel. Alexandru a fost inteligent și avea un ritm alert de învățare. Datorită inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. El a avut o mare auto-reținere în ”plăceri ale corpului”, în contrast cu lipsa lui de control de sine, și cu consumul de alcool. Alexandru a fost erudit și pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a avut un interes scăzut în sport sau jocuri olimpice, spre deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o forță de personalitate, caracteristici care l-au făcut un mare lider. Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea generalilor săi să se unească și să mențină Imperiul după moartea lui - doar Alexandru a avut capacitatea de a face acest lucru.

În timpul ultimilor săi ani, mai ales după moartea lui Hephaestion, Alexandru a început să prezinte semne de megalomanie și paranoia. Realizările sale extraordinare, împreună cu propriul său sentiment inefabil al destinului și lingușirea tovarășilor săi, pot fi combinate cu iluziile sale de grandoare care sunt ușor vizibile în testamentul său, precum și dorința sa de a cuceri lumea. El pare să fi crezut ca el însuși este un zeu, sau cel puțin a încercat să se autodivinizeze. Mama sa, Olimpia, întotdeauna a insistat că el a fost fiul lui Zeus, confirmat de oracolul lui Amun de la Siwa. El a început să se identifice ca fiu al lui Zeus-Amon. Alexandru a adoptat elemente ale tradiției persane, practici pe care macedonenii le-au respins. Cu toate acestea, Alexandru a fost un conducător pragmatic, care a înțeles dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare. Astfel, comportamentul său megaloman ar fi fost pur și simplu o încercare practică de a consolida statul său și de păstrare a imperiului întregit.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News