Alexandru Cumpănașu: Submarinele Rusiei, provocări la adresa României în Marea Neagră

Rusia a intensificat în ultimele luni manevrele specifice Războiului Rece. Marea Baltică, Marea Nordului și Marea Neagră au fost adesea scena provocărilor avionelor de luptă rusești, acțiuni pe care NATO  le-a calificat drept "agresiuni". La fel de consistentă, dar mai puțin cunoscută publicului, este activitatea submarinelor rusești la granițele țărilor NATO, atrage atenția președintele Asociației pentru Implementarea Democrației, Alexandru Cumpănașu.

Rușii joacă foarte agresiv în momentul de față și nici măcar Marea Neagră nu mai este un vecin sigur, a declarat Alexandru Cumpănașu pentru DC News, care a subliniat că submarinele Rusiei, parte a flotei staționate în Crimeea, se apropie periculos de mult de limitele teritoriale ale României.

"După retragerea trupelor și cucerirea Ucrainei, a început o ofensivă Serbia-Ungaria pe care am și prevăzut-o în analizele anterioare pentru DC News. Rusia are o politică extrem de agresivă în sensul provocării statelor NATO prin survolarea spațiilor aeriene ale statelor membre cu avioane de luptă, dar și activități ale submarine rusești, inclusiv în Marea Neagră, la limita apelor teritoriale române", spune șeful AID.

Ipoteză confirmată. Axa Moscova-Budapesta-Belgrad, strategia lui Putin împotriva României

În context, se poate deduce că provocările Rusiei în Marea Neagră explică și prezența susținută a navelor de război americane în Portul Constanța.

Poate cel mai celebru incident militar recent în care a fost implicat un submarin rus s-a derulat în Suedia. Flota suedezilor a căutat fără succes timp de o săptămână un presupus submarin al Rusiei care ar fi operat în apele sale teritoriale. Stockholm nu s-a confruntat pentru prima oară cu astfel de provocări, pe care le-a suspectat că poartă amprenta Rusiei.

SUA și NATO, salvarea Europei

Mult mai puțin subtile au fost activitățile avionelor de luptă ale Rusiei. Alexandru Cumpănașu a amintit de săptămâna din luna octombrie în care Portugalia a trimis în două rânduri avioane F-16 pentru a intercepta aeronave ale Moscovei. Într-un incident distinct, desfășurat în ianuarie, Forețele Aeriene Regale ale Marii Britaniei au interceptat două bombardiere care survolau Canalul Mânecii.

"Acest gen de atitudine este o provocare permanentă la adresa României și a celorlalte țări. În acest context, declarația d-nei (Federica) Mogherini, care a ieșit din scorbură după retragerea trupelor Kievului din Debalțevo, sună a declarație de război din partea UE față de Rusia. Nu poți doar să constați că a eșuat pacea. Ce urmează? Doar atât? Constați?", a mai spus Cumpănașu, care a precizat că Putin își dorește să ajungă la gurile Dunării dinspre Ucraina.

Germania și Franța au trădat România și Polonia

Președinte AID face referire la comunicatul de miercuri a șefei diplomației europene, în care condamnă violarea în Estul Ucrainei a armistițiului semnat la Minsk. "Acțiunile separatiștilor susținuți de Rusia în Debalțevo reprezintă o violare clară a armistițiului", a spus șefa diplomației europene, Federica Mogherini, care a subliniat că Bruxelles-ul va răspunde cu măsuri adecvate dacă Rusia abdică de la promisiunile făcute la Minsk.

"În acest moment, NATO și SUA au rămas singura soluție pentru salvarea Europei după declarația dnei Merkel de ieri. Generalul Breedlove, comandantul forțelor NATO în Europa, a avertizat de mai bine de un că soluția militară nu trebuie exclusă pentru a-i limita acțiunile lui Putin", a conchis Cumpănașu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel