Alexandru Ioniţă, împrumutat pentru 1 an la U Craiova - Ar fi un vis să iau titlul cu Universitatea

 Fotbalistul Alexandru Ioniţă (24 de ani), împrumutat de campioana CFR Cluj pentru un sezon la Universitatea Craiova, a declarat că ar fi un vis să câştige titlul cu gruparea din Bănie.

"Ar fi un vis care ar putea deveni realitate să iau titlu cu Universitatea, ştiu că din 1991 n-au mai luat titlul. Dar e devreme, vom vedea care sunt obiectivele. Sincer, mi-am dorit să vin la Craiova de acum doi ani, datorită fanilor, datorită a tot ce înseamnă Universitatea. Îmi plac suporterii, îmi doresc să fac parte din această echipă. Rapid e echipa mea de suflet, dar sper ca şi Craiova să fie la fel. Dacă voi reuşi să fac o treabă bună şi să fiu apreciat, îmi voi face un tatuaj cu un leu. Îmi doresc să marchez, însă cel mai important ar fi să ajut echipa. Dacă mă încadrez în strategia domnului Papură, da, sper să prind echipa în primul meci din Europa League", a afirmat Ioniţă, conform site-ului oficial al clubului Universitatea Craiova.

Gruparea a anunţat, vineri, că are şi opţiune de transfer definitiv a lui Ioniţă în vara anului 2020. 

"Bun venit în familia Ştiinţei, Alex şi cât mai multe performanţe în tricoul alb-albastru. Clubul Universitatea Craiova anunţă faptul că l-a adus pe Alex Ioniţă, triplu campion al României, sub formă de împrumut pentru un an, cu opţiune de transfer definitiv. Alex Ioniţă a ajuns ieri la Craiova şi a efectuat în această dimineaţă vizita medicală la Policlinica Sportivă. El va alătura lotului alb-albastru sâmbătă, 6 iulie 2019, când va avea loc şi antrenamentul echipei. Alex a ales să joace cu numărul 31", se menţionează pe site-ul www.ucv1948.ro

Născut la 14 decembrie 1994, Alexandru Ioniţă a câştigat de-a lungul carierei sale 3 tiluri ale României, o Cupă şi o Supercupă. El a evoluat în trecut la Rapid Bucureşti, Astra Giurgiu şi CFR Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel