Alexandru Nazare, prima declaraţie după ce a fost demis de Florin Cîţu. "I-am spus premierului că nu am motive de demisie"

Guvernul României
Guvernul României

Alexandru Nazare, ministrul demis al Finanţelor, a făcut primele precizări după decizia lui Florin Cîţu. 

“I-am spus premierului că mi-am făcut treaba, că am rezultate vizibile, apreciate chiar de el de multe ori, reflectate în evaluările instituţiilor internaţionale”, a precizat Alexandru Nazare, conform Radu-Tudor.ro.

“I-am spus premierului că stăm bine cu execuţia bugetară şi că nu am motive întemeiate să-mi înaintez o demisie”, a mai spus ministrul demis. “Am considerat înţelept ca în această perioadă să-mi menţin neutralitatea politică, prin prisma poziţiei de ministru al Finanţelor”, a încheiat Alexandru Nazare.

De ce l-a demis Florin Cîţu 

"Am avut o discuţie în coaliţia de guvernare marţi seară, i-am cerut ministrului de Finanţe Alexandru Nazare să demisioneze. Acesta m-a informat că nu doreşte să demisioneze şi doreşte să fie revocat. Azi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am trimis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare. Am trimis şi cererea de numire a unui interimar, în persoana mea. Precizez că a avut ocazia să demisioneze, a preferat să fie revocat. Toţi liderii coaliţiei au fost informaţi de marţi după-amiază. Am făcut evaluare la şase luni de zile, dar pe scurt cele mai întârziate proiecte sunt la Ministerul Finanţelor", a declarat Florin Cîţu. 

Ulterior, întrebat care este miza revocării, Florin Cîţu a spus că "în cursul zilei de marţi am informat toţi liderii coaliţiei că intenţionez să cer demisia ministrului Nazare. Azi dimineaţă am informat toţi liderii coaliţiei că îl voi revoca, plecând de la refuzul acestuia de a demisiona. Decizia am luat-o după o analiză la şase luni. Avem proiecte întârziate la Ministerul Finanţelor, proiecte importante pentru atragerea de fonduri europene şi reforme fiscale. Eu sunt propunerea de interimar şi mă voi asigura că toate proiectele întârziate vor fi repornite. Miza revocării este o guvernare bună, eliminarea evaziunii fiscale şi atragerea de fonduri europene".

VEZI Florin Cîţu confirmă revocarea lui Nazare. "Nu a vrut să demisioneze. Am trimis cererea de revocare la Cotroceni"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel