Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei dar şi fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în guvernul Grindeanu a fost numit director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Fost ministru al Economiei şi Mediului de Afaceri, Alexandru Petrescu are o experienţă managerială de peste 15 ani în companii de top, atât la nivel local cât şi internaţional.
A ocupat poziţii de conducere în instituţii financiare de prestigiu în sistemul financiar-bancar din Marea Britanie şi în importante companii româneşti, deţinând până anul trecut funcţia de director general al C.N. Poşta Română S.A.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu