Alexandru Petrescu va participa, la Paris, la Consiliul ministerial 2019 al OCDE

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, va aborda problema taxării giganţilor digitali la reuniunea Consiliului Ministerial 2019 al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) care se va desfăşura miercuri, la Paris.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis marţi AGERPRES, Petrescu va participa la o serie de sesiuni pe teme digitale, respectiv lansarea Recomandării OCDE privind inteligenţa artificială, rolul guvernelor şi importanţa cooperării internaţionale în valorificarea potenţialului tranziţiei digitale şi guvernanţa datelor. Un subiect important abordat de intervenţia ministrului român al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va viza problema complexă a taxării giganţilor digitali, subiect ce ocupă un spaţiu amplu în dezbaterile organizate de OCDE şi luările de poziţie ale statelor, se precizează în comunicatul citat.

'Digitalizarea este o oportunitate pentru inovare în economie şi în societate, îmbunătăţirea serviciilor şi creşterea dinamismului afacerilor, dar numai prin investiţii masive în infrastructură, cercetare şi educaţie digitală. Pentru a valorifica pe deplin potenţialul economiei digitale, pentru a consolida bunăstarea şi pentru promovarea progresului societăţii, este necesar să implementăm politici coerente pe termen lung dedicate reducerii discrepanţelor de dezvoltare digitală între statele membre ale Uniunii Europene şi îmbunătăţirii semnificative a incluziunii şi competenţelor digitale', a declarat Alexandru Petrescu.

Alte subiecte asupra cărora ministrul Alexandru Petrescu va interveni sunt cele dedicate politicilor aferente guvernanţei datelor şi considerentelor de valorificare superioară a datelor pentru creşterea productivităţii, dezvoltarea digitalizării şi a incluziunii sociale şi economice. Miniştrii OCDE dedică această reuniune revoluţiei digitale globale care are un impact major asupra economiei şi societăţii precum şi provocărilor pe care transformarea digitală accelerată le prezintă guvernelor. 'Participarea la Consiliul ministerial este importantă pentru România din perspectiva deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene şi având în vedere candidatura ţării noastre pentru aderarea la OCDE', se mai arată în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel