Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, lansează un avertisment îngrijorător despre COVID-19.
Alexandru Rafila a vorbit despre creşterea numărului de infecţii COVID-19 din Germania, țară care a ajuns să aibă 100.000 de cazuri pe zi. Ministrul Sănătății a avertizat că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea bolii.
”Da, în Germania sunt foarte multe cazuri. Să vedem ce se va întâmpla. Acum, tabloul epidemiologic nu e chiar similar între Germania şi România.
La noi am avut câteva valuri mai intense de îmbolnăvire. Problema este generată de faptul că nici trecerea prin boală şi nici vaccinul nu mai opresc transmiterea şi nici chiar combinaţia dintre cele două.
În cazul meu, m-am infectat, apoi mi-am făcut trei doze de vaccin. Astfel de persoane se pot îmbolnăvi pentru că transmisibilitatea care era iniţial oprită de vaccin în momentul de faţă nu mai este influenţată decât în mică măsură.
Ce s-a remarcat în Germania şi în alte ţări unde sunt multe cazuri este că formele grave sunt destul de puţine. De asta se recomandă protejarea persoanelor vulnerabile, decât măsuri în rândul populaţiei”, a declarat Alexandru Rafila, luni seara, în emisiunea ”Punctul Culminant” de la România TV.
Totodată, Alexandru Rafila, a spus că vaccinurile anti-COVID cumpărate de România încă nu au fost livrate.
”Deocamdată nu le primim, dar le trebuie să le plătim pentru că contractul stipulează nevoia, în cazul în care ele vor fi păstrate la producător, este o situaţie care impune asumarea plăţii acestor vaccinuri. Problema am discutat-o şi la Comisia Europeană acum o săptămână şi opinia tuturor a fost că cel puţin pentru dozele alocate anului 2023 trebuie să existe o soluţie pentru că nu putem să tot primim un produs care nu are utilitate într-un anumit moment.
Sperăm să apară o nouă formulă a vaccinului, să convingem cât mai multe persoane să se vaccineze cu o eventuală doză suplimentară, dar oricum cantităţile pe care le avem la dispoziţie şi posibilitatea de a le vinde şi de a le dona nu mai există în acest moment, inclusiv mecanismul ONU COVAX nu mai primeşte vaccinuri pentru donaţie”, a mai precizat Alexandru Rafila.
Întrebat cum poate fi întrerupt contractul de furnizare a vaccinurilor anti-COVID, Alexandru Rafila a spus: "Demersul nu poate să fie juridic deoarece contractul nu este semnat de România. Sunt negocieri între Comisia Europeană şi producător. Noi practic suntem beneficiarii unor cantităţi de vaccin rezultate în urma comenzii pe care o facem noi sau alt stat.
Nu au fost nişte contracte care să fie prea flexibile din punctul ăsta de vedere şi trebuie foarte multă bunăvoinţă din partea furnizorilor pentru ca aceste contracte să fie renegociate şi nu doar amânate. Nu am participat la încheierea acestor contracte. Era bine să găsim poate nişte clauze care să apere interesele statelor membre."
Germania ar avea în vedere reintroducerea utilizării măștilor în interior. Acest lucru a fost dezvăluit de zvonurile scurse de ziarul german Welt citat de Europa Today.
Potrivit ziarului, obligația ar urma să intre în vigoare în octombrie până la Paște și ar viza transportul în comun, instituțiile medicale, casele de bătrâni, dar și comerțul cu amănuntul și alimentația publică. Obligativitatea purtării măștii în școli este încă în discuție. Având în vedere creșterea numărului de infecții cu coronavirus, ministrul federal german al Sănătății Karl Lauterbach a îndemnat populația să nu intre în panică. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu