Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, în timpul dezbaterii 'Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030' organizată la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade', că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare nu atrage tinerii medici şi că o gândire legată de teritorializarea medicilor de familie ar fi bine-venită.
'Apropo de posibilitatea de a deschide nişte puncte de lucru pentru medicii de familie din rural în oraş, sigur trebuie să abordăm cu tact această propunere, dacă este posibil de implementat. Eu vă spun că modul de funcţionare a asistenţei medicale primare, aşa cum a fost el gândit, nu se dovedeşte nici că oferă, în momentul de faţă, în mod echilibrat servicii medicale în România, nu atrage tinerii medici, deci e clar că perspectivele nu sunt cele mai bune şi cred că trebuie să regândim modul de finanţare şi de organizare a acestei activităţi.
Iar faptul că am trecut de la acest sistem care a existat până în 1990 şi după aceea un timp, al teritorializării pentru medicii de familie, la un sistem în care nu avem niciun fel de evidenţă, pentru că oamenii sunt de peste tot la un medic de familie, creează foarte mari probleme (...) Cred că o gândire legată de teritorializare a fi binevenită', a declarat ministrul Sănătăţii în cadrul dezbaterii la care au participat numeroşi profesionişti din domeniu.
Ministrul a arătat că un medic de familie nu poate cunoaşte problemele populaţiei pentru că în comunitatea în care activează sunt tot felul de persoane care nu sunt pe lista acestuia şi astfel nu pot fi luate măsuri concrete de sănătate publică.
'Cred că un tânăr medic vrea să îşi facă meseria, să ofere servicii medicale, să răspundă de o anumită comunitate şi ar trebui să ne gândim la alternative legate de finanţarea acestei tip de servicii (...) Nici nu m-aş atinge în niciun fel de actuala variantă a modului de finanţare a medicinei de familie, dar aş încerca şi o alternativă, adică pentru tinerii medici care sunt interesaţi să existe o alternativă care să fie atractivă din punct de vedere al exercitării profesiei', a subliniat Alexandru Rafila, răspunzând unor întrebări referitoare la criza de medici de familie din mediul rural şi din oraşele mici din judeţele Mureş şi Harghita.
Dezbaterea 'Direcţii strategice pentru sistemul de sănătate din România, până în 2030' a deschis, luni, Zilele Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş, organizate sub auspiciile aniversării a 110 ani de la naşterea savantului George Emil Palade.
Rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a precizat că manifestarea reuneşte 87 de evenimente ştiinţifice, educaţionale, sociale, culturale şi artistice.
Documentul, semnat în cadrul ședinței comune a Guvernelor României și Regatului Spaniei, are ca scop dezvoltarea și intensificarea colaborării în domeniul sănătății dintre cele două state.
Memorandumul de înțelegere între Ministerele Sănătății din România și Spania prevede schimbul de informații și de bune practici în domeniul sănătății, precum și a modului de administrare al sistemului sanitar.
Cele două state vor coopera în mod concret in domeniul asistentei medicale primare, sănătății mintale, dar și în cel al prevenirii și controlului bolilor transmisibile și netransmisibile.
Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, miercuri, consultări politice cu omologul spaniol Jose Manuel Albares, context în care şefii celor două diplomaţii au stabilit începerea cât mai curând a negocierilor pentru încheierea Acordului bilateral privind menţinerea dublei cetăţenii pentru membrii comunităţii româneşti din Spania, respectiv pentru membrii comunităţii spaniole din România.
Bogdan Aurescu a făcut parte din delegaţia oficială, condusă de premierul Nicolae Ciucă, ce a fost prezentă la Castellón de la Plana, la şedinţa comună a Guvernelor României şi Spaniei. Ministrul român de Externe a salutat decizia luată în cadrul şedinţei comune de Guvern, respectiv crearea unui grup de lucru bilateral în vederea identificării unei soluţii privind dubla cetăţenie, care să vină în întâmpinarea dezideratului comunităţii româneşti rezidente de păstrare a cetăţeniei române la momentul solicitării şi respectiv al obţinerii cetăţeniei spaniole, precizează MAE, într-un comunicat.
În acest context, Aurescu a arătat că „deschiderea deosebită obţinută din partea autorităţilor spaniole cu privire la abordarea subiectului dublei cetăţenii confirmă recunoaşterea şi aprecierea contribuţiei esenţiale a comunităţii româneşti la societatea spaniolă”.
În ceea ce priveşte aderarea României la Spaţiul Schengen, ministrul Afacerilor Externe român a mulţumit omologului spaniol pentru susţinerea constantă în vederea atingerii acestui obiectiv major al României şi a informat cu privire la evoluţiile referitoare la acest parcurs, înregistrate în ultimele luni, fiind reconfirmată susţinerea fermă a Spaniei în acest scop.
Consultările au prilejuit, de asemenea, o discuţie de substanţă între cei doi şefi ai diplomaţiilor cu privire la evoluţiile de securitate cauzate de agresiunea nejustificată şi ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, arată MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News