Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, transmite că decizia privind certificatul verde pentru muncă va fi una politică.
„Oamenii sunt incitaţi, nu sunt informaţi absolut deloc şi ei au protestat împotriva a ceva despre care cred că nu aveau prea multe informaţii. Eu cred că trebuie să fim echilibraţi, dar trebuie să fim şi responsabili pentru sănătatea publică. (...) Ideea este următoarea: decizia va fi politică. Trebuie să ajungem la un consens din partea coaliţiei. Atât eu, ca ministru al Sănătăţii şi ca profesionist în sănătate, ca şi colegi mei din PSD, sprijin această iniţiativă. Rămâne ca ceilalţi parteneri ai noştri din coaliţie să accepte această soluţie sau să o îmbunătăţească, dar trebuie să găsim o soluţie, astfel încât noi să fim pregătiţi înainte de valul pandemic”, a afirmat Alexandru Rafila, în Parlamentul României, transmite Agerpres.
Întrebat dacă este posibilă o asumare a Guvernului pe acest proiect de lege, el a spus: „Este, din punctul meu de vedere, cred că este o manieră care duce la o adoptare rapidă şi care face posibilă aplicarea lui atunci când ne aflăm pe un trend crescător”.
„Dacă noi adoptăm, să spunem, până la sfârşitul acestei luni sau în prima săptămână din luna ianuarie acest certificat, atunci o să putem să numărăm săptămânile de creştere corect. Dacă noi însă o să-l adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să mai trebuiască să mai aşteptăm nişte săptămâni să crească numărul de cazuri. Or, nu este în regulă", a adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, „ideea acestui certificat este de reacţie rapidă - imediat cum apare creşterea, să poţi să reacţionezi".
„Şi am încercat să mai dau odată exemplul acesta - extrapolând ceea ce s-a întâmplat astă-vară, deci creşterea a început pe data de 5 iulie şi dacă am fi utilizat această propunere pentru certificatul verde, atunci am fi avut o introducere a certificatului verde în jurul datei de 1 august. Asta înseamnă comportament preventiv. Din păcate, forma existentă în Parlament, care a fost depusă după 14 săptămâni de creştere, nu după 3 săptămâni de creştere, a fost mult prea târziu introdusă şi a făcut referire exclusiv la personalul medical, Or, lucrul acesta, din păcate, îl vedem acum şi am trecut printr-un val pandemic care a produs foarte multe decese. (...) Trebuie văzut foarte clar care este cadrul constituţional pentru fiecare - un parlamentar nu este un angajat - şi trebuie găsită o soluţie care să nu facă discriminări pe diversele categorii", a explicat Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu