Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, susține că nu sunt elemente care să ducă la suspiciunea că redeschiderea şcolilor ar fi generat, de fapt, creşterea numărului de infecţii cu COVID-19.
"Nu sunt elemente care să genereze suspiciunea că redeschiderea sau funcţionarea şcolilor a dus la o creştere a numărului de cazuri. Totdeauna trebuie să ne uităm pe cifre şi să vedem care este incidenţa în populaţia generală, care este incidenţa în rândul elevilor, a cadrelor didactice. În mod evident, în rândul elevilor cifrele sunt mai mici decât în populaţia generală.
Este clar că impactul nu a fost negativ. Mai mult, dezvoltarea unor reguli de bună practică igienică, de protecţie individuală în rândul copiilor cred că ajută la controlul pandemiei, (...) iar vaccinarea cadrelor didactice şi a personalului didactic va duce la înlăturarea temerilor privind eventualele riscuri pentru aceştia în ceea ce priveşte interacţiunea lor cu copii.", a declarat Rafila, în cadrul evenimentului "Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili - intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale", organizat online de Salvaţi Copiii România, citează Realitatea.net.
VEZI ȘI: Sorin Cîmpeanu: "Școlile nu se închid până la 6 la mie". Apel către ministrul Vlad Voiculescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu