”Accesul la terapie pentru pacienții cu tuberculoză multidrog rezistentă este esențial”, susține ministrul Sănătății Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a participat miercuri la conferința de închidere a proiectului ”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, organizată de Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Potrivit ministrului Sănătăţii, strategiile sectoriale în câteva domenii precum tuberculoza, HIV-SIDA şi vaccinarea reprezintă priorităţi ale Ministerului Sănătăţii şi ale Guvernului la care se lucrează pentru a ”deveni realitate”.
”Am reușit în acest an să aprobăm strategiile sectoriale în câteva domenii cheie - tuberculoză, HIV-SIDA și Strategia națională de vaccinare. Toate aceste lucruri reprezintă priorități în momentul de față, nu numai ale Ministerului Sănătății, ci ale Guvernului României.
Lucrăm pentru ca ele să devină realitate. (...) Accesul la terapie, inclusiv la medicație de linia a doua și linia treia pentru pacienții cu tuberculoză multidrog rezistentă, este esenţial şi încercăm să asigurăm toate resursele”, a spus Rafila.
De asemenea, ministrul Sănătății a spus că orice pacient depistat precoce nu are semnificație doar din punctul de vedere al tratamentului acordat, ci și din punct de vedere al reducerii transmiterii bolii.
”Noi în România suntem acum într-un proces de schimbare a paradigmei - trecem de la asistența medicală și tratamentul extensiv prin spitalizare continuă la partea de tratament ambulatoriu a tuberculozei.
Aşa se întâmplă peste tot. Sunt rezultate foarte bune - reducerea incidenței cazurilor noi de tuberculoză sau a recăderilor este evidentă și în România. A fost un rebound în ultimii doi ani care nu trebuie înțeles greșit.
Este vorba despre o sub-diagnosticare în primii ani ai pandemiei care ulterior a avut în momentul de față ne regăsim într-un moment în care putem să facem un diagnostic corect pentru pacienții de tuberculoză și cifrele pe care le avem în momentul de față sunt cele care sunt apropiate de adevăr”, a mai arătat Rafila, citat de Agerpres.
Citește și: Alexandru Rafila, precizări legate de epidemia de rujeolă: ”Boala omoară la distanță”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News