Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a declarat recent că va discuta la nivelul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila înființarea unei facultăți de asistente medicale și de moașe la Târgoviște, în cadrul Universității Valahia.
“Am avut o idee și o împărtășesc acum și cred că putem să o punem în aplicare în perioada imediat următoare, așa cum am făcut și în alte localități, la Pitești, la Ploiești. Cred că Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” poate să deschidă și la dumneavoastră o facultate de asistente medicale și de moașe.
Lucrul acesta pe de o parte crește foarte mult nivelul spitalului și îl face atractiv și putem să găsim o modalitate de colaborare care să atragă tinerii medici sau tinerii specialiști aici, în această localitate care, chiar dacă este aproape de București, cu siguranță poate să trateze în condiții propice pacienții care au afecțiuni cardiovascolare, care le pun viața în pericol, sau le pun în pericol viața pentru perioada următoare, în sensul că activitatea lor socială sau profesională este pusă în pericol.
Și încă ceva vreau să vă spun, este cred cel mai important că în România se construiește extrem de mult în spitalele publice. Eu am fost la cinci spitale în ultima săptămână, în toată țara. Peste tot există, la toate spitalele, aproape la toate spitalele publice, există un șantier în desfășurare sau un șantier care tocmai s-a încheiat cum este cel de aici, de la Târgoviște.
Așa că ceea ce se întâmplă în acești ani în România în ceea ce privește dezvoltarea sistemului de asistență medicală, fie că discutăm despre spitale, fie că discutăm de ambulatorii de specialitate, cred că este fără precedent în istoria acestei țări. Mă bucur pentru pacienții în România și, bineînțeles, pentru colegii mei,” a declarat Alexandru Rafila cu ocazia inaugurării noii secții de Cardiologia de la Spitalul Județean din Târgoviște.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu