Alexandru Rogobete, Secretar de stat la Ministerul Sănătății, atrage atenția asupra pericolului manipulării prin tehnologie și mesaje plătite, subliniind cum acestea pot afecta încrederea în realitate și relațiile umane.
Rogobete descrie cum fanteziile virtuale, alimentate de algoritmi, au distorsionat percepțiile și au slăbit legătura cu lumea reală.
"Sǎ vǎ povestesc ceva!
A început să simtă ceva ciudat, un disconfort. Nimic nu era vizibil cu ochiul liber, dar, în adâncul sufletului, știa că ceva nu era în regulă.
A început să fie invadat de un val imens de mesaje – un val constant, insistent, de la primele ore ale dimineții până la lăsarea serii. Mesaje care promiteau o „perfecțiune salvatoare”, o fantezie virtuală care pătrundea adânc în subconștient, răsturnând tot ce știa despre realitate.
În acea zi, încrederea s-a clătinat. Speranța a început să se disipeze, iar legătura cu lumea reală s-a slăbit. În locul lor, s-au instalat imaginația și fantezia – o realitate distorsionată creată de tehnologia de astăzi. Mesaje plătite, făcute să ajungă exact acolo unde doare, să manipuleze gândurile, să creeze iluzia unei perfecțiuni imposibile.
Și a cedat… A început să nu mai creadă. Iar atunci, a fost nevoie de o resuscitare greoaie, de o reconstruire lentă.
Acum este în recuperare, dar încă simte că îi lipsește ceva. Încrederea în lume, în oameni, în realitate, este încă fragilă. E un drum lung, greu, și nu va fi ușor să facă diferența între ce e real și ce e doar un joc virtual al tehnologiei, între ce vine din suflet și ce este doar un produs procesat de algoritmi.
Este momentul să avem grijă de sănătatea pacientului nostru: încrederea în realitate!
Să nu lăsăm mesaje plătite să ne vândă iluzii. Să nu ne lăsăm manipulați de imagini perfecte, editate, care ne induc în eroare. Să învățăm să facem diferența între ce este real și ce este doar o fantezie virtuală. Să învățăm să ne reconectăm la oameni, la adevăratele relații, la ceea ce este tangibil, nu doar la ceea ce se vede pe ecrane.
Și da, chiar dacă drumul este greu și plin de capcane, împreună putem restabili încrederea în realitate!
Eu vreau să rămân în EUROPA !
Vreau să cred din nou în realitate! Vreau să cred din nou în oameni!
NU VOTAȚI O ILUZIE CREATǍ DE INTELIGENȚA ARTIFICIALǍ, care vǎ spune exact ce vreți sa auziți!", a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu