Premierul grec, Alexis Tsipras, aflat într-o vizită de două zile la Moscova, a declarat într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele rus Vladimir Putin, că războiul economic al UE împotriva Rusiei poate conduce la un nou Război Rece. În aceste condiții, Atena va încerca să devină o punte de negociere pentru rezolvarea problemei.
Liderul Federației Ruse, Vladimir Putin, a spus că a discutat cu Tsipras despre cooperarea bilaterală, relatează Sputnik, preluată de Mediafax.
„Am convenit să dăm mai multă atenţie investiţiilor, am discutat despre cooperarea în sectorul energiei, despre posibilitatea de a furniza gaze ruseşti Greciei prin intermediul Turkish Stream", a declarat preşedintele rus.
El a adăugat că discuţiile s-au mai referit la cooperarea în domeniul turismului, la embargoul asupra importurilor ruseşti din Europa şi la relaţiile Rusia-UE.
„I-am asigurat pe colegii greci de intenţia Rusiei de a implementa acordurile de la Minsk pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei", a mai arătat preşedintele rus.
Premierul elen a spus că este recunoscător preşedintelui Putin pentru extinderea relaţiilor ruso-elene.
„Am extins relaţiile ruso-elene. Grecia este un stat suveran şi ne vom folosi de rolul geopolitic, ca ţară europeană. Ne vom folosi de toate oportunităţile pentru dezvoltarea cooperării cu Rusia", a arătat premierul elen.
El şi-a exprimat totodată speranţa că Grecia poate deveni un centru energetic în Europa.
În legătură cu sancţiunile împotriva Rusiei, Tsipras a spus că problema europeană nu este una elenă.
„Acesta este motivul pentru care am venit aici, să întărim legăturile economice cu Rusia. Nu împărtăşim în totalitate poziţia europeană în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei. Vom promova noi soluţii, bazate pe dialog", a spus Tispras.
El a adăugat că Grecia „dezaprobă în mod deschis" sancţiunile europene împotriva Rusiei, pentru că războiul economic al UE împotriva Rusiei poate duce la un nou Război Rece.
Preşedintele Putin a spus la rândul său că sancţiunile au afectat cooperarea ruso-elenă în domeniul agricol.
Putin a sugerat totodată că Moscova ar putea ridica embargoul asupra importurilor de alimente din Grecia.
„Grecia a fost obligată să voteze pentru sancţiuni împotriva Rusiei, iar aceste contramăsuri au lovit şi Grecia, desigur. Dar nu e vina noastră. 50% din importurile din Grecia pe piaţa rusească sunt produse de agricultură", a declarat președintele Putin.
Ca reacţie la sancţiunile occidentale, Rusia a interzis anul trecut importurile anumitor alimente, inclusiv legume şi brânzeturi din UE, măsură care a afectat în mod special importurile din Grecia.
Putin i-a spus lui Tsipras, la începutul discuţiilor, că vizita acestuia are loc la momentul potrivit şi că le dă şansa să analizeze ce pot face pentru refacerea comerţului bilateral între Rusia şi Grecia, care a scăzut cu 40% de la introducerea embargoului, potrivit publicaţiei elene Kathimerini.
Exporturile Greciei în Rusia au atins anul trecut 357 de milioane de euro, fiind cu 12% sub nivelul din 2013.
Putin s-a referit şi la semnificaţia vizitei lui Tsipras înainte de Paştele ortodox, afirmând că, mai mult ca orice, Rusia şi Grecia au rădăcini spirituale comune, ca naţiuni predominant ortodoxe.
Tsipras, a cărui vizită la Moscova va continua şi joi, a vrut să lase impresia că Atena ar putea considera Rusia un posibil mijloc de presiune în negocierile actuale cu creditorii internaţionali, respectiv UE şi FMI.
Grecia, dependentă de fondurile de salvare din 2010, va rămâne fără lichidităţi în câteva săptămâni, dacă nu va ajunge la un acord cu creditorii pentru deblocarea unei noi tranşe. Cu toate acestea, un preconizat împrumut pe care l-ar fi căutat la Moscova nu a fost anunțat, iar Alexis Tsipras a ținut să precizeze: „Grecia nu e un cerşetor care colindă din ţară în ţară, cerând găsirea unei soluţii la problemele sale financiare, căci o criză economică nu este doar o îngrijorare a Greciei, ci şi a Europei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu