Sociologul Alfred Bulai a spus, la emisiune "Nod în papură", la ce filme se uită, făcând şi o radiografie a cinematografiei româneşti de astăzi.
Publicitate
"Să ştii că şi pe la televizor mă uit la filme câteodată. Am ajuns la o vârstă la care am, aşa, mari rezerve la filmele americane care, după o anumită vârstă, ţi se par totuşi puerile – o parte dintre ele, nu toate, unele sunt excepţionale. Mă uit a multe filme europene care mi se par mult mai interesante. Am descoperit cinematografia poloneză, de exemplu.
La filme româneşti încerc să mă uit. Eu, în tinereţile mele, m-am uitat şi la 'Salutări de la Agigea', 'Miezul fierbinte al pâinii', adică eram cu un coleg şi spuneam: 'suntem români, trebuie să vedem toate filmele româneşti'. Nu ratam niciunul. M-am uitat şi de 15 ori la unele. În principiu, mi se pare normal să consum cultură românească.
După 1990, am încercat – bine, nu erau multe filme după 90, rar am găsit filme care să fie spectaculoase – primul film, ‚Moartea domnului Lăzărescu’, al lui Cristi Puiu, a fost într-adevăr un film foarte pun. În rest m-am cam plictisit să văd ce rău a fost în comunism; eu am trăit în comunism, deci nu trebuie să-mi explice mie cum crede el că a fost. Multe filme negre şi triste... Sunt filme făcute pentru festivaluri, nu pentru public.
Avem o problemă. Actori au mai rămas, chiar şi dintre cei tineri sunt unii buni, am o problemă cu regia. Am văzut o scenă într-un film... nu poţi, am încercat... Chiar m-am întrebat, îi lasă liberi, nu controlează nimeni chestiile astea? Cum să văd o secvenţă într-un film, într-un bar, doi la o masă la perete undeva, unul era cu faţa la cameră. Camera a stat fixă vreo trei minute. În cinematografie există conceptul de montaj. Trebuie să am 40-50 de cadre în trei minute. Erau ăia departe, vorbeau... penibilitate inimaginabilă.
Uită-te la o chestie simplă. De ce are audienţă B.D.-ul la care o mare parte dintre oameni, mai ales cei trecuţi de o vârstă, ştiu replicile pe dinafară. Sunt actori mari, scenariu bun...
Uite, am văzut ‚Miami bici’, o comedie românească. Regizorul nu e român, deci au apelat la un regizor străin, e în genul comediilor uşoare, îmi plac şi acestea, mă uit seara când sunt obosit. E frumos, joacă bine, e egalul multo filme de afară din categoria aia. E o raritate, că cel mai multe sunt discutabile ca poveşti", a povestit Alfred Bulai la DC News.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu