EXCLUSIV  Alianța Lege și Ordine (ALO), un NOU partid în România. Generalul Săvoiu: ”Răspundem unei așteptări profunde”

Alianţa Lege şi Ordine (ALO), un nou partid care şi-a făcut apariţia pe scena politică din România. ALO este condus de Generalul (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu.


Alinața Lege și Ordine a apărut ca ONG în 2013 și a preluat formă politică.

„ALO este pentru prima dată un partid de centru-dreapta. Răspundem unei așteptări profunde a populației române. După 43 de ani de comunism în care am așteptat libertatea și 28 de ani de speranță că va fi mai bine, suntem în fața unui eșec total al acestei clase politice. Dreapta nu există. Sunt oameni vopsiți care au înșelat poporul cu vechi slogane”, spusține generalul Constantin Săvoiu.

El a explicat că ALO este format din oameni care nu au fost implicați în puterea care a condus până acum. În partid sunt ofițeri, colonei și generali, „oameni care au servit țara și au jurat credință să servească patria. Ei pot să fie folositori țării”. Totodată, pe lângă ei sunt oameni civili, neimplicați în dosare penale sau în politică.

Președintele ALO este generalul Constantin Săvoiu, cu dublă cetățenie, franceză și română, Mare Maestru al Marii Loji Nationale Romane (MLNR 1880). Deviza formațiunii este ”Dumnezeu și patria”, ideologia fiind de partid creștin, tradiționalist de centru-dreapta, pro-european și pro-atlantic.

Manifest ALO

[citeste si]

Iată câteva date din manifestul noului partid:

„Am hotărât, noi, militari şi civili, care am jurat credinţă Patriei, să ne opunem declinului şi luăm atitudine pentru a reda demnitatea, curajul şi puterea poporului român şi astfel vom lupta pentru a realiza:

- o economie în serviciul cetăţeanului, iar pentru aceasta abordăm modelul japonez unde se aplică doctrina ordoliberalismului, libertatea de a întreprinde cu sprijinul statului, asociată cu latura protecţiei sociale a celor defavorizaţi.

- o industrie în care IMM-urile să devină principalul motor al dezvoltării, aşa cum sunt în Germania şi în celelalte ţări industrializate, în care întreprinzătorii autohtoni să fie încurajaţi, în care capitalul românesc să nu mai fie defavorizat faţă de cel străin. Trebuie în acelaşi timp ca toţi întreprinzătorii să poată să se bucure de un sistem financiar predictibil şi să încetăm cu haosul şi povara sistemului opresiv de fiscalitate, creând un mediu investiţional competitiv.

- o agricultură care sa redevină prosperă şi România un principal furnizor internaţional de produse agricole. -o sănătate în care poporul nostru să se poată bucura de talentul medicilor (printre cei mai valoroşi din Europa) şi al personalului medical, forţaţi de împrejurări să se expatrieze.

- o educaţie care să răspundă cu adevărat cerinţelor ţării, un învăţământ teoretic de calitate legat de cerinţele vieţii şi care să responsabilizeze atât cadrele didactice cât şi elevii/studenţii. Renaşterea şi reorganizarea învăţământului tehnic şi de prestări servicii dispărut, dar care era motorul economiei româneşti.

- redarea importanţei primordiale a culturii şi artei româneşti, abandonată sau înlocuită cu o pseudocultură mediocră şi animată de un spirit comercial.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel