Alianța pentru Agricultură și Cooperare, informare la nivel european privind situația din România cu fermierii

foto: Freepik
foto: Freepik

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, prin organizațiile componente (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor - AFF), își exprimă solidaritatea cu membrii fermieri care protestează și astăzi la nivelul mai multor județe și la intrarea în București.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare va transmite Ministerului Agriculturii o listă completă de problemele din sectorul agricol care au nevoie de rezolvare urgentă, cu termene ce trebuie asumate la nivel guvernamental. De asemenea, problemele fermierilor vor fi transmise și Președintelui României, Premierului României și tuturor miniștrilor din Guvern. Pentru fiecare dintre probleme, în ultimele luni, AAC a transmis decidenților politici adrese oficiale și interpelări ce au rămas fără răspuns.

 

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură membră a COPA-COGECA, va face o informare către organizația europeană și va solicita ca pe agenda de lucru a întâlnirilor de săptămâna viitoare să fie discutată și situația fermierilor din România.

 

Luni, 15 ianuarie, organizațiile Membre AAC vor participa la întâlnirea de la Ministerul Agriculturii de la care așteptăm soluții concrete și termene pentru rezolvarea punctuală a problemelor de pe lista de revendicări. În lipsa unor asumări clare și a unor acțiuni concrete ca urmare a ședinței, AAC va solicita săptămâna viitoare autorizarea unui protest cu tehnică agricolă la București, în Piața Victoriei, dar și la nivel nivelul fiecărui județ. Avem încredere că acțiunea noastră nu va fi împiedicată de chestiuni birocratice și că autorizarea protestului va fi făcută în regim de urgență.

 

Un număr foarte mare dintre Membrii organizațiilor noastre au intrat deja în a treia zi de protest. Suntem alături de ei și îi asigurăm de tot sprijinul și de implicarea organizațiilor din care fac parte. Ne dorim ca toate acțiunile de protest să decurgă fără incidente, dar și ca forțele de ordine să dovedească înțelegere și să nu împiedice desfășurarea pașnică a evenimentelor.

 

Facem un apel public ca mișcarea fermierilor să nu fie folosită în scop electoral, iar protestul să nu fie politizat în niciun fel, a transmis Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel