Alianţă PSD-PNL la nivel local, pentru schimbarea din funcţie a unui viceprimar PMP.
Liderul organizaţiei judeţene a PMP Suceava, Marian Andronache, a dezavuat "alianţa" PNL-PSD de la Mitocu Dragomirnei, după ce a aflat că preşedinţii celor două organizaţii locale au semnat un protocol de colaborare pentru a-l schimba din funcţie pe viceprimarul PMP al comunei, Radu Reziuc.
"Am aflat cu surprindere de existenţa unui protocol de colaborare încheiat între două formaţiuni politice la nivelul comunei Mitocu Dragomirnei, respectiv organizaţia PSD Mitocu Dragomirnei, reprezentată de preşedintele Toader Răţoi, şi organizaţia PNL Mitocu Dragomirnei, reprezentată de preşedintele Dănuţ Solcan, prin care aceştia înştiinţează Primăria comunei Mitocu Dragomirnei, condusă de primarul PNL Dănuţ Solcan, de constituirea unei alianţe politice PSD-PNL în vederea schimbării viceprimarului PMP, Radu Reziuc. Aceasta în contextul în care, cu doar două săptămâni în urmă, domnul Toader Răţoi i-a dat asigurări lui Radu Reziuc că, la Mitoc, majoritatea anti-Solcan funcţionează (...) Rog pe cei doi preşedinţi de organizaţii judeţene, domnul Gheorghe Flutur - PNL şi domnul Ioan Stan - PSD, să spună public dacă au cunoştinţă de faptul că la Mitocu Dragomirnei USL s-a reactivat şi dacă au girat acest protocol sau nu", a arătat Andronache, într-un comunicat de presă.
Viceprimarul acuză că schimbarea sa ar fi "imorală şi nejustificată"
În baza acestui protocol, în şedinţa Consiliului Local Mitocu Dragomirnei, de vineri, 3 august, ar urma să fie promovat un proiect de hotărâre pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului Radu Reziuc. Viceprimarul Radu Reziuc a spus că încercarea schimbării sale din funcţie este "imorală şi nejustificată", pentru că el şi-a făcut datoria faţă de comunitate.
"Constatat cu neplăcută surprindere că primarul PNL, fost PDL, din Mitocu Dragomirnei, încearcă încă o dată schimbarea mea din funcţia de viceprimar. Consider ca acest demers este total nejustificat şi imoral, deoarece mi-am făcut datoria faţă de comună şi locuitorii ei, iar oamenii din Mitoc ştiu asta", a scris Reziuc pe pagina sa de Facebook, adăugând că mizează pe "înţelepciunea colegilor consilieri de la PSD", despre care crede că nu vor cădea "în plasa întinsă cu făţărnicie de actualul primar", relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News