Prof. dr. Sanda Maria Crețoiu a vorbit despre rolul alimentației în fața bolii, în emisiunea Academia de Sănătate.
”Există o tendință mondială care ne arată că-n foarte multe clinici din SUA, în special, și s-a început acum și-n Europa, să se recomande la pacientul oncologic o terapie bazată predominant pe plante. Oricum, 80% din dieta noastră ar trebui să fie bazată pe plante (...), dar acest lucru este foarte benefic pentru pacientul oncologic” spune prof. dr. Sanda Maria Crețoiu, conferențiar universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, doctor în biologie moleculară, specialist în nutriție și siguranță alimentară.
În cadrul emisiunii ”Academia de Sănătate” aceasta a mai spus că ”background-ul meu de biolog molecular m-a făcut să cercetez foarte mult asupra acestui aspect și se arată că celulele canceroase proliferează mai puțin sau chiar intră în apoptoză dacă le lipsesc anumiți aminoacizi, precum metionina și cisteina. Or, se găsesc predominant în produsele animale, în carnea roșie în special, cât și în ou. Ar fi de evitat aceste alimente la pacientul oncologic”.
În plus, prof. dr. Crețoiu a vorbit despre importanța câștigării în greutate și cum, prin nutriție, pacientul luptă cu boala. ”Postul este urmat de rezultate mai bune ale chimioterapicelor” a dat exemplu medicul, precizând că nu știe cât de bine face pacientului recomandarea ”mâncați ca înainte, ca să vă reveniți”.
Vezi mai multe informații utile în video:
În emisiunea Academia de Sănătate, alături de acad. prof. dr. Irinel Popescu, Sanda Crețoiu a explicat rolul vital pe care-l are microbiomul intestinal (flora intestinală) în viața unui om și cum dezechilibrele lui pot duce la apariția multor boli cronice și grave.
Mai mult, medicul a vorbit despre nutriție și siguranță alimentară, "un domeniu la care foarte mulți se pricep și în care există mult amatorism, câteodată chiar impostură, lucruri pe care publicul nu știe cum să le ia, cum să le interpreteze, ce să extragă din ele și ce să lase deoparte. Sigur că emisiunea noastră nu poate epuiza un domeniu atât de vast, dar informațiile corecte sunt extrem de importante", după cum spune acad. prof. dr. Irinel Popescu.
"În mod cert alimentația, de la care pornim, are o influență asupra microbiomului, mai mult decât atât se și știe cum poate să influențeze, alături de diverse tipuri de tratament, flora intestinală", mai spune prof. dr. Irinel Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu