Alimente pentru imunitate. Ce să mănânci toamna

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Perioada rece se apropie, iar imunitatea noastră va fi cea care ne va salva de răceli sau ne va ajuta să trecem mai ușor prin ele. Pentru asta, ar trebui să știi cum să te pregătești.

Toamna, trebuie să consumăm mai multe legume şi fructe de sezon, miere şi usturoi, deoarece conţin vitamine, fibre, pectină şi alte substanţe utile. Pectina, care este conţinută din abundenţă în mere, pere şi prune, poate afecta starea tractului gastrointestinal.

Mierea conţine fructoză, glucoză şi vitaminele B şi K. Un alt produs util este cătina care are aproape toate vitaminele din grupa B, inclusiv vitaminele A, E, C, H, PP şi K, caroten şi carotenoizi, precum şi multe flavonoide, fier, bor, mangan.

Cătina stimulează sistemul imunitar, datorită concentraţiei mari de vitamina C şi fitoncide, scrie Rador, citând dariknews.bg. De asemenea, nu trebuie neglijate nici proprietăţile antivirale ale usturoiului, care trebuie să fie prezent cât mai des în dieta noastră, fie crud sau gătit.

Vezi și: Cele mai bune sucuri naturale pentru imunitate

Cele mai bune ceaiuri pentru imunitate

Ceai verde picant

Ingrediente

2 linguriţe de frunze de ceai verde
4 felii de rădăcină de ghimbir, proaspătă
puţin piper Cayenne
miere, după preferinţa
1 litru de apă

Cum se prepară

Fierbeţi apă, apoi puneţi-o deoparte şi lăsaţi-o să se liniştească un pic. Clătiţi bine cu apă fierbinte cănile în care veţi pregăti ceaiul, pentru a se încălzi, şi păstraţi pentru infuzie circa 500 ml de apă, scrie doro-tea.ro. Adăugaţi în fiecare cană câte o linguriţă cu frunze de ceai verde, 2 felii de ghimbir (pentru un gust mai puternic, le puteţi zdrobi) şi un vârf de cuţit de piper Cayenne, turnaţi apă şi lăsaţi la infuzat pentru circa 10 minute. Strecuraţi ceaiul, îndulciţi cu miere în funcţie de gust şi savuraţi un cocktail ideal pentru imunitate!

Ceai de ghimbir şi turmeric

Ingrediente

1 linguriţă de ghimbir pulbere
1 linguriţă de turmeric
o lămâie
500 ml apă

Cum se prepară

Fierbeți apa, apoi luaţi vasul de pe foc şi adăugaţi ghimbirul şi turmericul. Amestecaţi, după care puneţi deoparte infuzia pentru 10-15 minute. Între timp, stoarceţi lămâia şi turnaţi sucul în două căni. Când ceaiul este gata, puneţi-l peste sucul de lămâie şi băutura este gata.

Vezi și: Băuturile care-ți curăță ficatul și sângele de toxine

Ceai de goji, portocale şi cuişoare

Ingrediente

un pumn de goji
1-2 linguriţe de ghimbir proaspăt, râs
jumătate de lămâie
6 cuişoare
coji de portocală
miere, după preferinţa
500 ml apă

Cum se prepară

Fierbeţi apă, apoi opriţi focul şi puneţi în vas ghimbirul, cuişoarele şi cojile de portocale. Stoarceţi deasupra jumătatea de lămâie, apoi adăugaţi-o cu totul. Lăsaţi la infuzat timp de 10 minute. Dacă preferaţi ceaiul fierbinte, ţineţi focul aprins la o intensitate mică în timpul infuzării. Strecuraţi, apoi puneţi fructele de goji şi mierea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel