Doctorul Anca Hâncu, specialist în nutriție, a vorbit despre alimentația indicată pentru a ne menține mintea ageră.
Peștele este cel mai recomandat, peștele proaspăt. Acidul gras Omega 3 din pește este o sursă perfectă de proteine pentru creier și are multe beneficii.
„Avem nevoie de pește, de pește gras, somon, macrou, sardine, ton. Ajută la procesele de învățare, memorie, dar și la prevenirea declinului cognitiv. Poate să fie pește la cuptor, să poate pune puțin sos de vin - apă cu vin. Sigur că ideal ar fi un pește proaspăt”, a spus Anca Hâncu.
„Uleiul de pește este pentru stimularea poftei de mâncare”, a precizat specialistul în nutriție.
Cu privire la fructele de pădure, a spus că previn procesele de îmbătrânire. „Citricele sunt bogate în vitamina C și luptă cu radicalii liberi. Semințele de dovleac sunt bogate în fier, magneziu, previn migrenele, dar și depresia”, a subliniat Anca Hâncu. Declarațiile au fost făcute de Anca Hâncu la „Neatza cu Răzvan și Dani”, emisiune difuzată la Antena 1.
„Fierul vine din două tipuri de surse, vegetale sau animale. Cele animale se absorb într-o proporție mult mai ridicată, de până la 35%. Cele vegetale, mult mai greu! Femeile tinere au nevoie de mai mult fier. Un necesar crescut mai au tinerii, adolescenții și cei care fac sport. Diagnosticul unei carențe de fier sau anemie va fi pus de medic. Nu luați suplimente de fier pentru că vi se pare că sunteți mai obosiți, poate mai palizi”, a spus Anca Hâncu, doctor în nutriție.
„Vegetale bogate în fier... în primul rând, spanac, broccoli, după vorbim de leguminoase, aici avem fasole, linte, năut, vorbim de oleaginoase, avem migdale, caju, fistic”, a precizat Anca Hâncu, adăugând: „Dacă vrem să mergem pe varianta dulce, putem combina smochinele, caisele deshidrate cu o sursă de vitamina C (kiwi, portocale).”
„Când mâncam spanac, de exemplu, sau acele surse de carne, ou, ficat, să nu consumăm cafea, ceai negru sau verde, pentru că împiedică absorbția fierului. De asemenea, brânza nu se va combina cu spanacul, pentru că poate împiedica absorbția fierului”, a spus Anca Hâncu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu