Alimentele, cale de transmitere a coronavirusului? ANSVSA, lămuriri

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) vine în sprijinul consumatorilor cu o serie de lămuriri bazate pe date stiințifice.

"Astfel, în conformitate cu publicațiile Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară(EFSA) și a altor instituții la nivel mondial(FAO, OMS) care monitorizează răspândirea coronavirusului, nu există studii care să ateste că alimentele sunt o cale de transmitere a coronavirusului.

Reglementările legislative europene și naționale în domeniul siguranței alimentelor se aplica la fel ca și până în prezent, iar implementarea adecvată a procedurilor și bunelor practici de fabricație și igienă de către operatorii economici din toate etapele de producție, manipulare, transport și comercializare a alimentelor către consumatorul final, garantează punerea pe piață a unor alimente sigure.

"Practicile utilizate pentru comercializarea alimentelor nu costituie un pericol"

De asemenea, respectarea cu strictețe de către personalul lucrător din sectorul alimentar, a bunelor practici de igienă personală elimină posibilitatea ca acesta să contamineze produsele alimentare pe care le manipulează sau suprafețele din cadrul unității. Practicile utilizate pentru comercializarea alimentelor cum ar fi porționarea, felierea, expunerea spre comercializare, etc. realizate cu respectarea condițiilor de igienă nu costituie un pericol în ceea ce privește posibilitatea de transmitere a coronavirusului.

Operatorii din sectorul alimentar și-au stabilit ghiduri de bune practici, iar ANSVSA desfășoară activități de control pentru a verifica modalitatea în care cerințele privind siguranța alimentelor sunt respectate", tranmite ANSVSA într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel