Ungaria vrea să descurajeze consumul de alimente pe bază de insecte, stabilind noi reguli.
Ministerul Agriculturii din Ungaria a stabilit noi reguli care cer ca alimentele ce conţin proteine pe bază de insecte să fie etichetate clar ca atare şi să fie oferite la vânzare exclusiv pe un spaţiu special desemnat pe raft, a anunţat miercuri ministrul agriculturii Istvan Nagy, citat de MTI.
Consumatorii trebuie să poată "distinge şi diferenţia" produsele cu proteină de insecte, conform noilor reguli, a precizat el.
Ministrul ungar a amintit că deja patru insecte au fost aprobate de Comisia Europeană ca surse comerciale de hrană umană, decizie căreia Ungaria i se opune, în condiţiile în care UE nu se confruntă nici cu o criză alimentară şi nici cu una de proteine.
Studiile şi cercetările arată că "ungurii nu vor să mănânce insecte", a subliniat Nagy.
Ministrul a menţionat un studiu al autorităţii pentru siguranţa alimentară Nebih potrivit căruia peste 70% dintre unguri "resping ferm posibilitatea" de a consuma alimente ce conţin proteină din insecte.
El a atenţionat şi asupra importanţei de a păstra tradiţiile gastronomice, a mai consemnat MTI, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News