Alin Petrache - Suntem mâhniţi şi revoltaţi de situaţia clubului CSM Bucureşti

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a transmis un mesaj prin intermediul site-ului oficial al FRR, prin care precizează că este mâhnit şi revoltat de posibilitatea ca unul dintre cluburile de tradiţie, CSM Bucureşti, să se desfiinţeze.

"Rugbyul este un sport deosebit, fapt pe care ajung să îl mărturisească toţi cei care ţin măcar o dată în mână balonul oval. Dincolo de regulamente şi puncte pe tabelă, ceea ce îl face cu totul şi cu totul special sunt valorile care se întrezăresc în fiecare componentă a sa, care ajung parte din modul de viaţă al practicanţilor şi suporterilor, care le ghidează orice acţiune. Tocmai pentru că preţuim aceste valori, iar printre ele se află SOLIDARITATEA, ne declarăm mâhniţi şi revoltaţi de situaţia unuia dintre cluburile de tradiţie din elita rugbyului românesc - CSM Bucureşti. Rezultatele secţiei de rugby a acestui club, recente şi nu numai, reconfirmă potenţialul său, dorinţa de a evolua, pasiunea şi dedicaţia tuturor celor implicaţi. În ciuda acestor premise încurajatoare, în ciuda tuturor încercărilor federaţiei noastre de a sprijini eforturile lor prin acţiuni de lobby din postura de for coordonator la nivel naţional, soarta rugbyului la CSM Bucureşti pare pecetluită", se arată în mesajul semnat de Petrache.

Oficialul FRR menţionează că angajaţii secţiei de rugby din cadrul CSM Bucureşti merită mai mult decât o decizie seacă legată de buget: "Dincolo de drama colectivă pe care o astfel de veste o provoacă, ne gândim la dificultăţile individuale ale celor care au crezut în acest proiect şi s-au luptat pentru el, sportivi şi membri ai staff-ului deopotrivă. Aceşti oameni s-au văzut fără loc de muncă şi cu perspective extrem de limitate de a găsi unul în viitorul apropiat din cauza momentului la care se face acest trist anunţ. Aceşti oameni au crezut în ceva, au avut răbdare, au găsit soluţii, s-au adaptat, totul pentru ca secţia de rugby să îşi continue activitatea, pentru că avea toate argumentele pentru a-şi susţine obiectivele de performanţă setate. Aceşti oameni merită mai mult decât o decizie seacă legată de bugete şi felul în care ele sunt administrate. Istoria acestui club şi fanii săi merită să înţeleagă măcar cum s-a luat această decizie, de ce a fost luată acum, la jumătatea anului calendaristic, chiar înaintea debutului unui nou sezon competiţional. Rugbyul românesc merită să afle măcar acum de ce îşi pierde una dintre echipele de top, când toată lumea încearcă să progreseze şi să se dezvolte".

Alin Petrache afirmă că se teme ca decizia conducerii CSM Bucureşti să nu constituie un precedent.

"Federaţia Română de Rugby, indiferent cât şi-ar dori, are posibilităţi limitate de a-şi susţine membrii afiliaţi. Îi putem sprijini cu experienţa noastră practică, le putem pune la dispoziţie echipamente de pregătire şi oameni specializaţi, le oferim permanent suportul nostru în demersurile lor la nivel local şi naţional, însă nu îi putem finanţa, aşa cum îşi închipuie multă lume în mod eronat. Vom continua să fim alături de fiecare echipă de rugby din România, cu toate resursele pe care le avem, găsind că sunt fiecare în parte şi toţi împreună extrem de importanţi pentru sportul cu balonul oval. Sperăm ca această importanţă să fie suficient de evidentă şi pentru factorii decizionali, capabili de gândire strategică în perspectivă şi apţi să gestioneze domenii care au nevoie să crească frumos, constant, depinzând de corectitudinea hotărârilor luate. Ne temem că o astfel de hotărâre să nu fie precedentul negativ pe care să îl folosească abuziv alte entităţi în vederea desfiinţării altor echipe, de la diverse discipline sportive. Nu avem voie să ne resemnăm în faţa celor care, cu deplină seninătate, decid să dărâme dintr-o singură lovitură ceea ce alţii s-au străduit să construiască în ani de muncă. Ceea ce există clădit în sport deja este un bun naţional ce merită protejat şi potenţat, nu anulat dintr-o semnătură, cu uşurinţa celui care uită istoria şi ignoră viitorul", a menţionat preşedintele Federaţiei Române de Rugby. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel